PSD: În 2015 vor urma alte reduceri de taxe

În acest sfârşit de săptămână, echipele PSD au parcurs localităţile Şieu Măgheruş, Beclean, Nepos şi Feldru. În Bistriţa, reprezentanţii PSD au împărţit materiale electorale şi au stat de vorbă cu locuitorii din cartierul Unirea, Valea Ghinzii şi Valea Budacului.

“În 2015 va exista spaţiu fiscal pentru reducerea TVA la 9% la legume-fructe şi apoi la carne. Tot de anul viitor va fi eliminată şi acciza la pălincă. Guvernul Ponta a avut succes cu reducerea TVA la produse de panificaţie. Asta înseamnă că anul viitor putem începe proiectul pentru legume-fructe, unde avem o mare evaziune fiscală şi concurenţă neloială, iar apoi şi la carne.

Acciza pentru pălincă va fi eliminată, începând cu 2015, potrivit unui proiect de Lege care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie.

După mulţi ani în care sectorul agricol a fost ignorat, lăsat să se degradeze si să evolueze haotic, odată cu Guvernarea Ponta, agricultura românească devine, pe zi ce trece, o componentă competitivă a economiei naţionale. Mai sunt multe de făcut, dar am început să fructificăm potenţialul agricol real al României, iar acest lucru are rezultate concrete, benefice nu doar pentru agricultori, ci pentru întreaga populaţie. Agricultura tinde să devină un factor de dezvoltare şi o parte consistentă a economiei.

E simplu. E cel mai bun. VICTOR PONTA -  PREŞEDINTE!”, a fost mesajul transmis de PSD electoratului din judeţ. 

Comentarii

27/10/14 13:50
Vizitator

Minciuni electorale marca Ponta. In timp ce PSD vine cu promisiuni si chiar cu pomeni electorale, Ministerul de Finanțe pregătește o modificare amplă a Codului Fiscal și au fost date, în spațiul public, exemple de creșteri de impozite și taxe. Se pare că impozitul pe teren va crește de opt ori, impozitul pe construcții și impozitul auto vor crește de trei ori. De asemenea, este foarte posibil să se renunțe la cota unică de impozitare si introducerea unui impozit progresiv pentru a acoperi aceste pomeni electorale.

27/10/14 14:14
Vizitator

In loc de comentariu,
TARA LUI IMPOZIT VODA
de Adrian Paunescu

Noi suntem tara lui Impozit Voda,
La noi, tot perceptorii sunt la moda,
Ne zbatem în impozite si-n lanturi,
Sub grele ministere de finanturi.

Astfel ca, zilnic, statul ne însala,
Platind birocratia mondiala,
Ca am ajuns o biata colonie
Si numele nici nu ni se mai stie.

Si ne distruge cine ne repara,
Ca sa ne pierdem numele de tara,
Nu mai avem nici scoli si nici spitale,
Dar tot platim la taxe infernale.

De-a pururi, România la rascruce,
Nimic pe-aicea nu se mai produce
Si facem linistiti ce ni se cere,
Cu oameni mai putini ca ministere.

Ca mai lucreaza, ocoleasca-i vina,
Dobânda, avocatii si rugina,
Noi suntem tara lui Impozit Mare,
Aici se pune taxa, când se moare.

Si unghia, când creste, se plateste,
Noi suntem tara lui Impozit-Peste,
Platim si suveranitatea fosta,
Când zicem nu, când zicem da, ne costa.

Noi suntem tara taxei indecente,
Ne exprimam în minus si in procente,
Impozit, dupa cum suntem, ne cheama,
Noi suntem tara-taxa, vara-vama.

Amanti de cârpa ai credintei laxe,
Puternici în impozite si-n taxe
Si culmea e ca, din întreaga plata,
Nimic nu ni se-ntoarce niciodata.

Poporul da si statul ia cât poate,
Guvernul papa, cu placere, toate
Si-i mai ramâne, totusi, din greseala,
Un strop si pentru criza mondiala.

Tot noi platim umili aceasta oda:
Noi suntem tara lui Impozit Voda,
Potopul nu e-n stare sa ne spele,
Sub biruinta birurilor grele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5