PSD: 60% din fonduri au fost repartizate primăriilor PDL
Consilierul judeţean Daniel Suciu susţine că fondurile au fost alocate în mod discreţionar, două treimi din sume revenind localităţilor conduse de PDL, chiar dacă acolo este concentrată doar un sfert din populaţia judeţului.
„PDL are astăzi, în judeţul Bistriţa-Năsăud, un număr de 22 primari, iar în aceste 22 de unităţi administrativ-teritoriale trăiesc circa 25-26% din bistriţeni. Ei, aceste 22 primării au primit 8, 116 milioane lei, adică 60% din bani, ceea ce reprezintă o medie pe unitate administrativ-teritorială de circa 3,7 miliarde lei vechi”, a explicat social-democratul, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pe acelaşi algoritm, PSD care are 30 primari - în localităţi unde trăiesc 66% dintre bistriţeni – a primit 3,126 milioane lei, adică 23% din fonduri. „Din rândul acestor 30 de primării, 11 comune rămân, după ce banii se întorc la asociaţiile de dezvoltare intercomunitară pe deşeuri şi apă-canal, cu maxim 100 milioane. Sunt comune cărora le rămâne 100 lei, 300 lei şi 700 lei”, a menţionat Daniel Suciu. Cei zece primari PNL, inclusiv Prundu Bârgăului, s-au ales cu 2,343 milioane lei, adică 17% din sumele repartizate, doar trei primării fiind oarecum privilegiate de Puterea de la Consiliul Judeţean.
„Este al patrulea an consecutiv când bugetul se împarte de o asemenea manieră. Este inadmisibil ca, în condiţiile în care banii de la Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice sunt cu 25%-35% mai puţini faţă de anul trecut, să-i laşi din nou fără nici un leu. Acest lucru înseamnă o politică de înfometare şi o politică asumată de Liviu Rusu, Ioan Oltean şi toţi consilierii PDL, de închidere a primăriilor şi de manipulare în campania electorală. Vă spun că sunt comune care vor avea probleme în cursul acestui an”, a concluzionat consilierul PSD.
Citiţi şi:
- Rusu Liviu: Peste 60% din banii alocaţi primăriilor au mers la PSD
- Un nou scandal la Consiliul Judeţean
- Consiliul Judeţean şi 39 de primării beneficiază de banii „de rezervă” ai Guvernului
- Socoteala preşedintelui nu se potriveşte cu cea a Comisiei de buget-finanţe
- “Ciocu’ mic!”, PDL trebuie să mai guverneze de trei ori ca să ajungă PSD
Adaugă comentariu nou