PSD BN si-a stabilit candidatii pentru alegerile parlamentare! Vezi nominalizarile!

În urma întrunirii și deciziilor BPJ și CPJ a Partidul Social Democrat Bistrița-Năsăud, lista candidaților pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 este următoarea:
Camera Deputaților
1. Vasile Daniel Suciu
Licențiat în științe politice, absolvent al Institutului Diplomatic Român, deputat în Parlamentul României, viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu este unul dintre cei mai valoroși oameni ai echipei noastre.
Prin munca și profesionalismul său, în județul nostru au fost și sunt în implementare proiecte deosebit de importante.
2. Bogdan Ivan Gruia
Licențiat în administrație publică și absolvent al studiilor de Masterat în comunicare și relații publice, ambele la Universitatea Babes-Bolyai, Doctorand al Școlii Doctorale de Sociologie din cadrul Universității București, Purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, consilier al Președintelui Consiliului Județean, Președinte al Tinerilor Social Democrați, fondator al platformelor civice tineret.net și ÎmparteBucurie.ro, Bogdan Ivan este un tânăr cu vastă experiență administrativă și un lider al tinerei generații.
3. Ciprian Ceclan-Oprea
Absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, fost Subprefect al județului, reprezentant al Guvernului în teritoriu, director de cercetare și dezvoltare al unei firme din Bistrița-Năsăud, cu importante cunoștințe în administrație publică și în managementul resurselor umane.
4. Nicolae Cioancă
Dublu licențiat în domeniul economic, consilier local și județean, fost Președinte al Organizație PSD Tiha Bârgăului, fost Director adjunct al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, antreprenor, Director de Radio și Televiziune.
5 Todor Anamaria
Absolventă a Facultății de Litere, profesor de limba și literatura română, evaluator și expert în fonduri europene, specialist în științe economice.
6. Timoce Călin Alexandru
Absolvent al facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor „Babeș-Bolyai”, specialist în vânzări cu o experiență de 12 ani, antreprenor.
7. Pop Paul Vasile
Absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, inginer topograf, inginer silvic, expert în achiziții publice.
Senat
1. Ioan Deneș
Absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, consilier local al orașului Beclean, consilier județean, senator în Parlamentul României, Ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș are experiența necesară pentru a continua să reprezinte interesele cetățenilor județului nostru în Senatul României.
2. Rus Romulus Virgil
Doctor în educație fizică și sport, autor și coautor a numeroase studii de cercetare în domeniul sportului, cadru didactic universitar la Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj-Napoca- extensia Bistrița, antreprenor al primei școli private de specializare profesională (Instructor de fitness & Personal trainer), consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
3. Bolboacă Andra Elisabeta
Dublu licențiată în geografia turismului și în domeniul sanitar, asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
4. Crișan Nicolae Grațian
Absolvent al Universității Tehnice și facultății de Chimie și Inginerie Chimică, în cadrul Universității “Babeș Bolyai”, specialist în domeniul financiar, cu o vastă experiență profesională.
În următoarea perioadă vă vom prezenta programul de măsuri și propuneri legislative ale candidaților PSD BN, care candidează la Alegerile Parlamentare, ce vor avea loc la data de 6 decembrie 2020.

Comentarii

13/10/20 09:39
cititor

Ma... ce sa zic, FELICITARI si succes , cel putin bine ca nu-s tot felul de flio.sto.rogi ... !
Nu stiu cat se pricep astia in chestiuni de administratie publica, dar ma rog... cel putin nu-s din aia cu 4 clase primare si tot felul de " tractoristi " . Sunt curios cat "coasta " o inscriere pe o astfel de lista astazi... ( egal la ce partid ) .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5