Punte culturală între Bistriţa-Năsăud şi Suceava
-
View the full image
foto
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud a primit vizita directorului Centrului Creaţiei din Suceava, Călin Brătianu. Directorul CJC BN, Nicolae Gălăţean, alături de şef Serviciu Ioan Pintea şi referenţii instituţiei culturale din Bistriţa au discutat, timp de trei ore, cu invitatul din Suceava despre plasarea relaţiilor culturale dintre cele două judeţe la un nivel superior, colaborările de până acum fiind efemere. „Domnul director de la Suceava este bine pregătit profesional, este un om deschis spre colaborare şi se vede dorinţa dânsului de a promova autenticul”, afirmă Nicolae Gălăţean.
La rândul lui, Călin Brătianu ne-a declarat că directorul Centrului Judeţean de Cultură din judeţul nostru este, pentru el, un model, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi directori de instituţii culturale din ţară. Colaborările vor începe încă din această lună când patru formaţii din Bucovina vor fi prezente la manifestări din judeţul nostru, menţionând aici Telciu şi Runcu Salvei. Se doreşte revigorarea a ceea ce a fost în trecut „Hora de la Prislop” unde, împreună cu maramureşenii, bistriţenii şi sucevenii vor realiza ample manifestări cultural artistice. În viitorul apropiat, prin aportul celor două instituţii, va fi editat o culegere de texte ale lui George Coşbuc, apărute în revistele bucovinene, în proiect fiind implicaţi scriitorii de dincolo şi de dincoace de Munţii Bârgăului. Cele două centre vor avea schimburi de experienţă şi în domeniul meşteşugurilor, CJC BN înaintând sucevenilor documentaţia prin care a fost înfiinţată Asociaţia Meşteşugarilor din judeţul nostru.
Parteneriatul cu Centrul Creaţiei din Suceava merge pe aceeaşi linie a prieteniei şi respectului reciproc pe care CJC BN îl are cu Timiş, Caraş-Severin, Alba, Cluj, Mureş, Neamţ, Iaşi, Bacău, Galaţi, Tulcea, Olt, Vâlcea şi Sibiu.
Adaugă comentariu nou