Radu Moldovan: Emoţiile sunt de 10 ori mai mari la handbal decât în politică
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a fost unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai echipei CSM Bistriţa. Rămas aproape fără glas, şeful administraţiei judeţene a ţinut să le mulţumească bistriţenilor pentru că şi-au încurajat echipa, dar şi sportivelor care au fost la înălţime.
„Mă bucur foarte mult că după meciul de astăzi, când fetele au fost la foarte mare înălţime, am luat o opţiune serioasă pentru a ne îndeplini obiectivul pe care îl avem, rămânerea pe primul loc şi promovarea în prima ligă.
Aş vrea să le mulţumesc bistruţenilor care au fost extrem de sufletişti, alături de echipă, galeriei noastre care este minunată şi, nu în ultimul rând, fetelor care s-au depăşit pe ele însele.
E o diferenţă mare între sport şi politică, dar şi emoţiile sunt de 10 ori mai mari la handbal decât în politică. Am o variantă, de a mă lăsa de politică şi de a trece la sport.
E din ce în ce mai multă lume la sală şi sunt convins că odată cu promovarea echipei, pe retur vom avea săli arhipline. După ce, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne vom îndeplini obiectivul să promovăm, sunt convins că sala va fi plină”, a declarat Radu Moldovan la finalul partidei.
Citiţi şi:
- Echipa de handbal feminin CSM Bistriţa a început pregătirea pentru promovarea în Liga Naţională
- Vino la handbal! Astăzi, ora 11, Sala Polivalentă: CSM Bistriţa-CSM Slatina
- Magdalena Paraschiv (CSM Bistriţa): Mulţumim suporterilor că ne susţin. Şansele de promovare sunt foarte mari
- Horaţiu Paşca lasă o echipă de cupe europene pentru Bistriţa
- Promovare în Ligă: Consiliul Judeţean alocă 1 milion lei pentru echipa de handbal feminin CSM Bistriţa
Adaugă comentariu nou