Radu Moldovan încurajează telemunca, la Consiliul Judeţean și instituțiile subordonate!
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, le-a cerut șefilor de instituții subordonate să facă o analiză şi, fără a bloca activitatea şi proiectele europene în derulare, să treacă la aplicarea articolului din Codul Muncii care defineşte telemunca, adică munca de la domiciliu. Acest demers vizează atât aparatul de specialitate, cât şi celelalte instituţii, lucru exceptat la Spitalul Judeţean de Urgenţă care are nevoie de forţă de muncă suplimentară.
„Cei de la Bibliotecă, dacă tot am suspendat activitatea, trebuie să vadă ce pot face de acasă. Am luat în calcul şi varianta, dar asta este la latitudinea angajatului, dacă vrea în această perioadă să-şi desfăşoare o perioadă din concediu. E la latitudinea şi decizia lui. Directorii, şefii de servicii, de birouri, de compartimente trebuie să depună către Serviciul de resurse umane al Consiliului Judeţean deciziile cu personalul care va trebui să rămână acasă în această perioadă, într-o formă de concediu sau telemuncă. Primele exemple trebuie să fie de la noi”, a spus Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- AJOFM BN: Sprijin de 2500 lei pentru fiecare salariat în telemuncă! Vezi cum poţi aplica!
- AJOFM BN: Plăţi de peste 90 milioane lei pentru măsurile active de ocupare a forţei de muncă şi şomaj tehnic!
- Cea mai aşteptată lege a fost adoptată: Telemunca devine realitate.
- AJOFM BN: Măsura şomajului tehnic şi cea a reducerii timpului de lucru au fost prelungite în 2021!
- AJOFM BN continuă susţinerea agenţilor economici şi a angajaţilor, în contextul pandemiei generate de Covid! Aproape 100 milioane lei, plătite în judeţ!
Adaugă comentariu nou