Rânduri pentru intelectualii neanesteziaţi

Traian Băsescu trebuie controlat psihiatric. Emil Boc trebuie controlat psihiatric. În locul lui Băsescu sau Boc puteam să zic X sau Y, nu vreau să personalizez problema; sunt doar vremelnici deţinători de funcţii.

Într-o ţară care merge precum căruţa pusă înaintea boilor, unde suferinţa s-a adâncit până la insuportabilitate, unde nu există categorie socială mulţumită cât de cât şi doar moartea a scăpat, până acum, de foamea unora de-a pune impozite, dar nu-i timpul pierdut, ideile creţe şi surprinzătoare apar când nu te aştepţi, n-ai cum să nu te întrebi care sunt cauzele situaţiei în care s-a ajuns. De multe ori guvernanţii seamănă cu pasagerii de la clasa I-a de pe Titanic, care dansau când vaporul începea să se scufunde, neştiind ce-i aşteaptă. Şi cu căpitanul Titanicului, care n-a conştientizat iniţial amploarea dezastrului. Oare este deplasat să compari România cu Titanicul la această oră, deşi alăturarea este mai exactă decât originală? Nu cred. Din păcate, pe Titanicul României suntem şi noi, nu numai ei. Însă ei decid, iar noi stăm închişi, tot ca pe Titanic, în compartimentele de clasa a II-a şi a III-a ca să nu le conturbăm distracţia indecentă. Şi apa va ajunge prima dată la noi. A pune toate neajunsurile pe seama crizei şi a guvernărilor anterioare este o imensă şi ticăloasă manipulare.

Discuţii despre necesitatea controlului psihiatric în cazul politicienilor am mai întâlnit pe net, dar argumentele erau de pe calapodul „ba pe-a mă-tii”, într-o bolboroseală isterizată, partizană politic, fără bătaie pe termen lung, redusă stric la persoanele care au acum vizibilitate publică. Fiind mai delicată la o abordare rapidă, puţini intelectuali s-au încumetat s-o analizeze. Acest text se vrea o mănuşă aruncată celor care n-au obosit încă să gândească, anesteziaţi de conformism şi îmbrăcaţi, din pricini pecuniare, în toboşari de partid.

Traian Băsescu trebuie controlat psihiatric. Emil Boc trebuie controlat psihiatric. Dacă suntem cum suntem, măcar trebuie să avem certitudinea că suntem conduşi de nişte oameni cu toţi neuronii în regulă. Nu afirm că aceştia au vreo problemă de domeniul patologiei cu capul, însă noi nu avem nici o certitudine. Şi merităm această certitudine, ca plătitori de impozite, măcar să fim siguri că marasmul economic şi social, precum şi lipsa perspectivelor de relansare, au doar ca şi rădăcini nepriceperea şi încăpăţânarea lor în stupizenii. Prin urmare, mă gândesc la necesitatea întocmirii unui proiect de lege care să impună controlul psihiatric, dar şi al stării generale de sănătate, politicienilor din funcţiile majore ale statului, fiind ştiut că orice boală gravă distorsionează comportamentul uman. Iar rezultatele să fie făcute publice. Un asemenea proiect de lege ar însemna şi un semn de respect pentru români, nu doar o piedică pentru proliferarea aberaţiilor.