Războiul supravieţuirii

Dacă celelalte două câmpuri războinice prezentate - războiul prezidenţiabil şi războiul contestaţiilor sunt contingente ale temporalităţii strict evenimenţiale, respectiv bătălia electorală din acest început de decembrie din România, războiul supravieţuirii ca individ, ca şi comunitate şi ca popor sunt dincolo de temporalitate, contingent şi eveniment! Marile şi inevitabilele dificultăţi sunt în faţa noastră în lateralul nostru în drumul nostru! Ne-evitabile şi fără exagerare, ne-iertabile „Unforgetable and Unforgivatle”… nu exagerez, ne-iertabile şi ne-uitabile!... deci, noua administraţie a statului român, administraţie şi nu putere, fiindcă este electorată democratic, deci, este administraţie şi nu putere dictatorială, trebuie să administreze statul naţional şi nu discreţionar, să promoveze valorile, atât câte sunt, şi nu lipitorile, să numească destoinici şi nu nevolnici în funcţiile de decizie! De decizii dure şi nemiloase, începând de sus, tocmai de sus, care aţi dus ţara imens în jos, în haos, în prăpastii, în hiperbirocratismul strangulat şi ineficient, în parlamentarismul ridicol şi dezastruos, în guvernările de demagogi, incompetenţi şi tunari! (nu, nu de oţel, ci de hârtii cu valoare specială!!!) Fiecare zi va fi scrutată şi re-scrutată astfel încât miliardele de euro împrumutate să nu inunde apele sâmbetei, ciupercăria de vile şi cârdurile de maşini de lux… va fi o iarnă aspră şi friguroasă, atât financiar, cât şi energetic, atât social, cât şi să sperăm moral!, adio ideologii de dreapta/stânga, adio vorbe goale de politrucism penibil, adio şmecherisme de doi lei ce ţin de cald atât timp cât producătorul se îmbată cu apă rece sau saltimbancii publici creează baloane de săpun… prevăd trei luni de şoc chiar, fiindcă de sărbători tot românu’ mai găseşte de-o ţuică sau un vin, o sarma sau o prăjitură, fie chiar şi colac cu nucă… dar, din ianuarie se va simţi orice presiune, orice dezechilibru, accentuat mai ales de durabilitatea crizelor mondiale, de puternicele restructurări de pe pieţele de cercetare şi invenţii, capitol quasi-uitat de diriguitorii naţiei, dar care are bătălia de gong-simbolic în realul progres al ţării… am reţinut printre altele dorinţa de a avea în ţară o universitate, măcar o universitate între primele 500 de universităţi din Europa, sau din lume, şi cunoscând direct fenomenul universitar românesc spun întristat că nu putem fi, deocamdată, între primele 5000 da, daa, cinci mii!!! De ce, veţi zice, că doar noi, deştepţi, cu carte, asta teoretic drăguţilor, fiindcă am întâlnit majoritar doar pseudo-universitari, sau chiar anti-universitari, dar cu titluri locale de şef de catedră, decan, pro-decan, rector ş.a.m.d., care promovaseră prin dosar politic comunist sau post-comunist, departe de standardele internaţionale… iar universităţile de garaj sau cele de tip uni-târguri sau uni-auxiliare, nu fac decât să dilueze şi bruma de „native brain” ce o avem în ţară… s-a auzit că se vrea o Românie modernă, dar stimabililor, electorabililor, prezidento-parlamentari, trebuie guvern şi prefecturi de forţă intelectuală şi nu paravan telectual, trebuie guvern de tehnocraţi şi nu de biţi, hiţi, chiţi, niţi… valori, profesionalism, raţionalism, competenţe, nu absenţe şi repetenţe care ne-au dus în sapele de lemn din erele pre-neolitice… admir dezvoltarea antropologică din Homo Sapiens, dar în era electorului aplicat digital şi industrial, regresiune poate însemna însăşi extincţia lui Homo Sapiens, cu toată genetica lui cu tot bipedalismul său şi cu toţi trişcaşii folclorului autohton…