Lupta naţiunii

Statul – naţiune se naşte în lume, în istoria frământată a lumii, undeva la graniţa dintre neoliticul târziu şi antichitatea timpurie – 4000-2000 BC (Dinastiile paranoice ale Egiptului, Babilonul Vechii Mesopotamii, Valea Indusului, Dinastiile Chinei din zona Marilor Fluvii) marcând o transcedere de organizare şi funcţionare a societăţii sapientice din anteriorul neolitic şi paleolitic sub formă de familie, clan, trib „Family-Clan-Tribe”; prin statul naţiune se produce o transfigurare a valorilor din individ-vânător-culegător-pescar „Jager- Fischer – Sammler”, a celor din clan sau grup – legea casei comune – diviziunea muncii – legea relaţiilor de sânge „ius sanguis”, cât şi a celor din trib – teritoriu comun – limbă comună – etnografie comună… statul naţiune îmbracă astfel o triadă de spaţialitate pe orizontală în teritorium, de temporalitate pe verticală prin mitul strămoşilor, al eroilor „HeldenMyth”, ambele fiind intersectate de un câmp vectorial al genezei unei limbi şi culturi specific naţionale „Sprach & Kultur des Vaterlandes”… individul, indiferent de latitudinea şi longitudinea Terrei nu poate trăi în afara acestui sanctuar al teritorialităţii, temporalităţii şi etnicităţii, care este în sinele fiecăruia, întru devenirea axiologică a fiecărui individ, european, asiatic, african sau din triburile junglelor amazonului sau întinsului Pacific… nu este deloc exagerat că însăşi trupul uman „Human Body” este o creaţie a mamei naturi, atât biologic, cât şi spiritual, fiindcă omul însăşi este purtătorul unui dublu limbaj – cel rostit în viu grai şi cel prin gestica viului trupesc, deoarece însăşi proporţia lui Homo Anatomicus în mişcare semnifică sacrul „Homo Anatomicus signifying the sacred in itself”… dacă individul uman are aceste trăsături de sacralitate, atunci şi statul-naţiune ar trebui să corelaţioneze aceste sacralităţi evolutive, prin istorii frământate, prin dificultăţi neterminabile, prin prejudecăţi, aroganţe şi ignoranţe ale vechiului, prezentului şi viitorului Homo Sapiens… dacă individul nu este o ne-fiinţă, nu este un neant „Nichigkeit”, atunci nici statul-naţiune nu poate fi o nefiinţă (chiar abstractă) sau un eant (chiar mistic extaziat)… deci, statul-naţiune este fiinţarea cea mai reală dintre toate realităţile posibile din istoria lumii, fiind esenţialmente unitatea în mişcare triadică – orizontal – teritorium, vertical – temporalitatea ancestrală şi intersecţia prin limbaj – etnografie, dintre individ şi împlinirea lui în stat, întru această multi-pecetluire de unitate a societăţii, a eului triadic în individ, în naţiune, în umanitate „Menschheit”… individul, fiecare individ poartă în sine, cu sine şi prin sine o formă a condiţiei umane, o structură din condiţia naţiunii, o funcţionalitate din psihogeneticul sapientic, care ne rostesc şi ne destinează deopotrivă.

Dar azi, naţiunea, statul sunt bolnave, sunt pline de datorii „Schuldengerge”, sunt păcătuibile prin sute şi mii de miliarde de dolari sau euro „Sunderdefizit”, care ne presează pe toţi şi pe fiecare, ne reduc din forţă, din creativitate, din speranţe şi arta bucuriei de a trăi… individ şi naţiune intrăm în era austerităţii şi arta austeră „Austerity-Art” sau „KunstKargheit” sunt noile câmpuri de bătălie „Battlefields” întru re-adaptare, re-aliniere, re-configurare, revelindu-ne o nouă patrie a supravieţuirii pe acest pământ-materie „Earth – Matter” a sufletului redescoperindu-se în individ, naţiune, speranţă…