Relaţia dintre PSD şi PNL este peste aşteptări
Vicepreşedinţii Stelian Dolha şi Daniel Suciu, parteneri de drum prin comunele judeţului, apreciază relaţia foarte bună dintre cele două formaţiuni.
“Surpriza noastră este mai mult decât plăcută. Mai avem nouă-zece comune (de pe Valea Ilvei şi Valea Someşului) unde nu am ajuns cu acest protocol. Eu vreau să felicit colegii de la PSD şi pe cei de la PNL care, în ciuda orgoliilor locale, s-au aşezat la aceeaşi masă. Ceea ce se aşteptau cei de la PDL, să nu trecem peste orgolii, nu s-a întâmplat. S-au înşelat amarnic, vor avea o mare surpriză atunci când vom anunţa candidaturile pentru alegerile locale. Relaţia dintre PSD şi PNL este foarte bună, iar colaborarea dintre cele două partide este peste aşteptări. Ştim că au fost orgolii locale, ştim că ne-au despărţit mai multe bătălii electorale, însă oamenii au înţeles care este raţiunea USL şi care este duşmanul comun”, a precizat social-democratul.
Şi liberalul Stelian Dolha a avut cuvinte numai de bine despre USL. “Am reuşit să trecem peste animozităţile care au existat odinioară, peste orgolii, peste micile interese personale, să le depăşim şi să punem mai presus de acestea interesele locale, judeţene şi naţionale. Suntem conştienţi cu toţii că doar aşa vom reuşi în 2012 să câştigăm alegerile”, a menţionat vicepreşedintele PNL BN. Potrivit acestuia, în comunele unde lucrurile sunt neclare, candidatul comun şi poziţiile pe listele la consiliul local vor fi rezultatul unui sondaj de opinie.
Dolha a ţinut să dea şi un exemplu al modului în care pesediştii şi liberalii au trecut peste …trecut. Un astfel de exemplu ar fi comuna Parva, unde Gheorghe Stelian e primar din 1990 încoace. “Animozităţile dintre PNL şi PSD până atunci erau la ele acasă. Acolo eram cu cuţitele pe masă de o bună bucată de vreme. Deşi spuneam că vom merge pe liste separate, lucrurile s-au schimbat. Oamenii au dat dovadă de deschidere, că pot fi raţionali, că pot fi înţelepţi. Au decis că vom merge împreună, la alegerile locale din 2012”, a menţionat liberalul.
Citiţi şi:
- Dolha: În proporţie de 90%, PNL şi PSD vor merge pe liste comune
- Cristian Florian: Ne vom concentra eforturile pentru a avea o conducere unitară la nivelul fiecărei organizaţii locale
- Stelian Dolha (PNL Beclean): USL nu se bazează pe indolenţă
- De la Ioan Oltean citire: PSD pregăteşte terenul pentru despărţirea de PNL
- Stelian Dolha: Vom câştiga alegerile cu certitudine
Adaugă comentariu nou