Resturi menajere aruncate în canalizare. Aquabis: Cel mai mare cost, pe lângă intervenţii, este sănătatea noastră, a tuturor!

Stimați consumatori, Aquabis S.A. vă readuce în atenție problema resturilor menajere aruncate în canalizări. De data aceasta vă prezentăm câteva imagini de la Stația de epurare Bistrița și de la Stația de pompare apă uzată Arcalia.

În stațiile de epurare ajunge întreaga cantitate de apă provenită din canalizare, inclusiv obiectele ce nu ar trebui aruncate în toaletă, ci în coșul de gunoi. Mai mult decât atât, există cazuri în care sunt ridicate capacele de cămin de pe colectoare (conducte de mari dimensiuni ce transportă apa uzată din rețeaua localității înspre stația de epurare) și sunt aruncate obiecte de mari dimensiuni precum haine, pături, covoare, crengi etc. care ajung să blocheze accesul apei uzate în stație.

Pe lângă faptul că intervenția și mentenanța la stațiile de pompare și la stațiile de epurare a căror funcționare este întreruptă din cauza blocajelor presupune costuri mari, cel mai mare cost pe care îl plătim este sănătatea noastră, a tuturor.

Aquabis S.A. face astfel un apel către consumatori să nu mai arunce în căminele de racord și în căminele colectoare resturi menajere. Rețeaua de canalizare este construită pentru colectarea și epurarea apelor uzate menajere. Vă chemăm alături în demersul de-a construi, împreună, un mediu curat și sănătos.

                                     CONDUCEREA AQUABIS S.A.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5