Revista PreTexte, lansată la Lechinţa
Centrul Social Multifuncţional al Liceului Tehnologic Lechinţa a găzduit lansarea nr. 7 al revistei PreTexte, una dintre cele mai bune publicaţii şcolare din judeţ, după cum au apreciat şi invitaţii. Evenimentul a fost moderat de directorul instituţiei, Oana Raluca Baciu, care a prezentat, în linii mari, sumarul acestui număr coordonat de profesoara Mia Cornea. Au vorbit despre importanţa revistelor pentru învăţământul din judeţ scriitorii Elena M. Cîmpan, Zorin Diaconescu, Menuţ Maximinian şi Ionela Nuşfelean, cu toţii având cuvinte frumoase la adresa cadrelor didactice şi a elevilor de la Lechinţa, apreciind rezultatele deosebite din ultima perioadă sub coordonarea directorului Oana Raluca Baciu şi a directorului adjunct, Camelia Florean.
Din seria recitalurilor elevilor menţionăm pe cel susţinut de Alexia Dohotar, de la Palatul Copiilor Bistriţa. Şi pentru că a fost Ziua învăţătorului, elevii le-au cântat „La mulţi ani!” dascălilor lor, iar surpriza a fost un tort cu care s-au răcorit cu toţii în ceas de vară.
Invitatul special a fost lechinţanul George Purdea, profesor universitar şi Cetăţean de Onoare al Vienei, filozoful vorbind despre satul copilăriei lui.
A fost o întâlnire frumoasă în prag de vacanţă, revista urmând a fi lansată vineri, de la ora 12.00, şi la Biblioteca Judeţeană în cadrul Târgului de Carte „Cosbook”.
Citiţi şi:
- PreTexte, câştigătoare, din nou
- LIBERTATEA DE A LANSA PreTexte
- „Sbor peste ape” și „PreTexte” la Lechința
- Târgul de carte pentru copii și adolescenți „Coșbook”. Președintele Radu Moldovan, Mitropolitul Andrei, inspectorul general Camelia Tabără, la deschidere. Vezi programul complet
- PreTexte CULTURALE LA ARCALIA
Adaugă comentariu nou