Robert Sighiartău: Ieșiți cu mic cu mare la vot! Să ducem acest județ Bistrița-Năsăud pe mâini curate!

Robert Sighiartău, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a reiterat, în conferința de presă de îbcheiere a campaniei electorale, că este unul dintre cei care au fost  constant împotriva asocierii cu PSD, inclusiv în ceea ce privește listele de europarlamentare, dar și Alianța de guvernare. 

"Rămân de asemenea fidel unor principii de viață. Sunt creștin-liberali, cred în Dumnezeu, în familie și în libertatea cuvântului și libertatea de expresie. Campania asta am început-o cu tot optimismul și cu toată energia primită de la bistrițeni. Ei sunt cei care m-au încurajat că este nevoie de o schimbare în județul Bistrița-Năsăud.

Oamenii vor schimbare, să știți, dragi bistrițeni! După 12 ani de administrație PSD, Radu Moldovan, nu avem centuri ocolitoare, drumuri expres, avem cea mai scumpă apă din Transilvania, avem instituții corupte și pline de rubedenii și pile ale camarilei PSD.

Au fost și momente urâte în această campanie și ați văzut foarte clar de ce este în stare PSD-ul și Radu Moldovan. Vremea domnului Radu Moldovan a trecut. Lumea, așa cum am spus, vrea schimbare.

După 9 iunie, vom începe curățenia generală la Consiliul Județean. Acum, în județul Bistrița- Năsăud, în centrul atenției este președintele Consiliul Județean, Radu Moldovan, care este un baron județean. Din 9 iunie, toată lumina va fi pusă asupra cetățenilor și nu asupra unui președinte de Consiliu Județean. Asta va fi marea schimbare. Trecem de la un sistem baronial cu o caracatiță puternică, la cetățeni.

Vom face administrație doar pentru bistrițeni și pentru ei. Asta înseamnă oameni profesioniști, competenți. Înseamnă proiecte de durată, înseamnă o viziune de dezvoltare economică, înseamnă centuri ocolitoare, drumuri expres, înseamnă un turism dezvoltat în județul Bistrița-Năsăud și multe alte lucruri pe care le vom face împreună cu o echipă profesionistă.", a declarat Robert Sighiartău.

Candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la ziua alegerilor.

"Am primit nenumărate semnale din partea unor cetățeni din județul Bistrița-Năsăud că se pregătesc anumite fraude, în anumite comunități. Unde sunt și persoane vulnerabile, de la voturi plătite la metoda suveică și la multe alte lucruri prin care se încearcă fraudarea votului, așa că îi rog pe toți reprezentanții din secții ai Partidului Național Liberal, ai celorlalte partide antiPSD să fie vigilenți și să ne asigurăm că pesediștii nu pot fura la aceste alegeri, pentru că ei sunt disperați și încearcă fraudarea acestor alegeri.

De aceea, îi rog pe toți cetățenii care vor vota duminică să fie gardienii democrației în județul Bistrița-Năsăud, iar dacă sesizează ceva fraude, indiferent de secțiile de votare, să le pună pe Facebook, să sune la Poliție, să sune autoritățile tocmai pentru a nu-i lăsa să fure. Nu pot ei fura cât puteți voi vota oameni buni. De aceea, vă rog și vă îndemn duminică să ieșiți cu mic cu mare la vot și să facem marea schimbare de care are nevoie județul Bistrița- Năsăud. Haideți să scăpăm de ei, haideți să ducem acest județ Bistrița-Năsăud pe mâini curate. Doamne ajută!", a concluzionat Robert Sighiartău.

 

Material electoral comandat de PNL Filiala Bistrița-Năsăud

Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5