Robert Sighiartău, candidat PNL pentru președinția Consiliului Județean: Cu Dumnezeu înainte, cu principii, valori, putem crea o Românie mai bună în Bistrița-Năsăud

Robert Sighiartău, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a declarat, la evenimentul de lansare, că a reprezentat în Parlamentul României niște principii, idei și valori în care crede, în spiritul cărora a fost crescut, iar PNLtrebuie să mobilizeze electoratul, care este unul de dreapta în Bistrița-Năsăud. 

“Mi-am asumat candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean, în primul rând, pentru că voi cei prezenți aici, colegii mei, mi-ați făcut această onoare de a mă susține. E momentul ca și eu Robert Sighiartău să întorc această încredere colegilor, dar mai ales bistrițenilor.  Am fost împotriva socialismului, pentru că nu am crezut că este o soluție pentru România și pentru județul nostru. În ultimii 2 ani de zile, de când suntem în coaliție cu PSD, am criticat în permanență modul în care PSD-ul guvernează nu numai în plan central, dar și în plan județean, acolo unde PSD-ul pune control pe tot și pe toate. Nu există niciun dubiu că această asumare a candidaturii mele înseamnă o luptă totală cu PSD-ul. Pot să vă asigur pe toți, Robert Sighiartău nu face niciun blat în județul Bistrița- Năsăud”, a precizat Robert Sighiartău.

Candidatul liberal pentru președinția Consiliului Județean a menționat că oameni onorabili de dreapta au ales să vină în echipa sa, amintind de  antreprenorul și doctorul Gvarilaș Mureșan.

“Voi câștiga Consiliul Județean Bistrița- Năsăud, având la temelia acestei bătălii, câteva principii pe care le declar acum răspicat în fața dumneavoastră. Zero toleranță la corupție. Transparență totală în cheltuirea banilor publici. Reducerea cheltuielilor Consiliului Județean. Stimați colegi, facem curățenie generală la Consiliul Județean și să nu uit, anunțați-i pe PSD-iștii cu care vă întâlniți și pe care cunoașteți că nu o să mai aibă rude, nepoate, amante, angajați la Consiliul Județean. În același timp, facem și un control ca să le spunem bistrițenilor cine, ce și cum a furat.  Să fie clar. 

Nu în ultimul rând, vom avea o viziune de dezvoltare bazată pe investiții care să crească bunăstarea cetățenilor, așa cum s-a întâmplat în administrațiile liberale din Transilvania. (…) Opt centuri în doar patru ani a făcut Ilie Bolojan. În 12 ani de administrație PSD Radu Moldovan, nu avem nicio centură. Aceasta este diferența între PNL și PSD”, a declarat Robert Sighiartău.

Acesta a spus că pentru a câștiga Consiliul Județean, PNL trebuie să mobilizeze cetățenii din județ care au valori de dreapta.

“Oameni buni, e momentul nostru, vă asigur de acest lucru. Trebuie să facem tot ce putem să ne ridicăm la înălțimea momentului. Cu Dumnezeu înainte, cu principii, valori, putem crea o Românie mai bună în Bistrița-Năsăud, dar fără mâini murdare, un județ pe mâini curate”, a mai spus Robert Sighiartău.

(comandat de PNL BN, CMF: 21240015)

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5