Rodica Dobraniș, candidatul AUR pentru Primăria Bistrița! Senatorul Ovidiu Florean în cursa pentru Consiliul Județean

În prezența liderului național George Simion, Alianța pentru Unirea Românilor Bistrița-Năsăud a anunțat candidații pentru Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria municipiului Bistrița, validați de Biroul Național. Rodica Georgeta Dobraniș, om de afaceri care deține lanțul de magazine Atlantis, este candidatul AUR pentru Primăria municipiului Bistrița, iar senatorul Ovidiu Florean va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
“Atâta timp cât ni se mai permite și nouă să candidăm la niște alegeri, vreau să dau șansa unor oameni să candidez și să se lupte corect. De aceea, alegerea Biroului Național de conducere a partidului AUR pentru Primăria municipiului Bistrița, președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud sunt oameni care nu se înțeleg cu orânduirea, nu se înțeleg cu șefii locali. (…). Vă spun că nu participăm la aranjamente. (...) Eu nu mă murdăresc, nu am nicio altă bogăție decât onoarea, cinstea." a declarat președintele AUR, George Simion.
În intervenția sa, liderul AUR s-a referit la faptul că decizia "actualului regim Klaus Werner Iohannis cu cele două componente PSD și PNL" de a comasa alegerile locale cu alegerile europarlamentare este "împotriva Constituției, împotriva statului de drept, împotriva ordinii constituționale" și, în plus, va crea haos în fiecare localitate din țară. "De ce? Doar pe an pentru a ne împiedica pe noi Să fim pe primul loc la aceste alegeri”, a spus George Simion.
***
Senatorul Ovidiu Florean a menționat că AUR aduce în fața electoratului candidați de bună-credință, oameni care vor să aducă armonia în Consiliul Județean", astfel încât "toți oamenii care lucrează acolo în interesul cetățenilor județului nostru să lucreze cu drag". Parlamentarul AUR a precizat că va face echipă cu Rodica Dobraniș, "o femeie de excepție, dintr-o familie de excepție care a excelat în business, a excelat în viața de familie". "Garantăm cetățenilor județului și cetățenilor municipiului Bistrița că suntem o echipă de AUR, oameni onești, cinstiți, corecți și determinați să aducem normalitatea în județul nostru", a declarat Florean.
***
Rodica Dobraniș a punctat faptul că a decis să candideze, deoarece "Partidul Comasat Român" pune în pericol democrația. 'Aici, acum suntem o echipă foarte puternică. Am alături de mine în această competiție pe domnul Ovidiu Florean. Consider că suntem niște câștigători și abia așteptăm să luăm Primăria și Consiliul Județean. Și fac asta și mi-am asumat acest lucru, pentru că vreaU tot ce este mai bun pentru Bistrița. Bistrița merită să fie condusă de oameni integri, de oameni de bună credință, de oameni onești. Știu cât de mult voi avea de muncit, dar îmi asum acest lucru și îmi voi duce misiunea până la capăt. Bistrița și bistrițenii au nevoie de tot ceea ce este mai bun. Prin urmare, vă chem să ne fiți alături. Doar uniți putem reuși", a declarat Rodica Dobraniș.
***
George Simion a anunțat că va reveni la Bistrița pentru lansarea oficială și prezentarea programelor de guvernare locală. Deocamdată, AUR și-a stabilit candidații în 75% din localitățile județului.

Comentarii

28/03/24 14:52
Parerea mea...

Nem, nem, suho nem ! Sper ca am scris corect.

28/03/24 15:40
Completare la D...

... si AUR vrea s-o ingroape ! Democratia...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5