Românii au talent: Un bistriţean a emoționat juriul până la lacrimi. Andra: Ești foarte talentat !

https://romaniiautalent.protv.ro/

A cântat în memoria soției lui pe Pro Tv, la Românii au talent 2020! Concurentul care a emoționat publicul și juriul până la lacrimi, iar Andra i-a spus: "Ești foarte talentat. A fost un moment superb! Am simțit durerea în tot ce ai cântat" se numeşte Alen Clay David. Are 47 de ani, este din Bistrița Năsăud și are patru copii.
Bunicul lui a fost evreu, scriitor de povești – de aici numele de David. Tatăl lui Alen călătorea foarte mult pe timpul comunismului și s-a gândit că Alen o să plece și el din România la un moment dat, așa că a decis să îi pună un prenume care să sune străin - a ales pentru el Alen Clay.
Alen are un fiu de 20 de ani, două fetițe gemene în vârstă de șapte ani și o altă fiică, de 22 de ani, toţi copiii studiază pianul. Soția lui a decedat pe 10 septembrie anul trecut, de cancer mamar. Era în stadiul 4 când a aflat diagnosticul. Deși Alen a plecat cu ea în afara României să o trateze, nu a supraviețuit.
Alen cântă de la șapte ani. Tatăl lui a fost saxofonist, cânta jazz, și de la el moștenește pasiunea pentru muzică. Stilul pop îl reprezintă cel mai bine pe Alen. Știe să cânte și la pian – nivel avansat.
Este mândru că a reușit să cunoască artiști consacrați și să cânte cu ei. L-a întâlnit pe Haddaway, care cântă hit-ul What is love. Alen cânta într-un hotel, se întâmpla prin 2010. Alen nici măcar nu știa că este Haddaway. Artistul de culoare a venit la el, au cântat în jur de 45 de minute, și apoi i-a spus o frază care i-a rămas și acum în minte lui Alen: “By the way, I’m Haddaway!”. Alen i-a dat replica: “That’s okay, I’m Alen Clay!”.
Tot așa, când cânta într-un hotel din Koln, cei de la Scorpions au venit la Alen după ce l-au auzit cântând la pian. Cu basistul polonez de la Scorpions, Pawel Maciwoda, Alen a stat o noapte întreagă de vorbă, la acesta în cameră. Basistul i-a propus lui Alen să facă parte din trupa pe care el o are – Stirwater –, dar din păcate nu s-a concretizat nimic.
A primit 4 de da şi va fi în etapa următoare. A spus că nu a zâmbit de mult.
Alen a fost plecat din România, cumulat, 22 de ani, cu contracte.

https://www.facebook.com/romaniiautalent/videos/1485008808335813/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5