Romanul clipelor rebele

După “Păpuşa cheală”, Mariana Pop continuă seria romanelor cu “Trecerea de pietoni”, apărut la Editura Karuna, unde scriitoarea este director artistic. Cartea confirmă prozatorul matur, mult mai matur faţă de vârsta biologică, care conturează un portret al ideologiilor vieţii în care sacrul se confundă pe alocuri cu profanul, axiomele vieţii fiind răsturnate, paradigma luând locul marilor deschideri postmoderne. La fel ca Milan Kundera în “Cartea râsului şi a uitării”, scriitoarea are curajul, dar şi puterea, de a jongla cu timpurile prezent şi trecut într-o continuă inserare de flash-uri, ducând cititorul într-un labirint precum cel din nuvela “La ţigănci” de Mircea Eliade. Ne întâlnim chiar cu viaţa de bordel, dar şi cu sacrul mănăstirilor, cu citate din Biblie, dar şi cu răul cel mai negru care afirmă: “Eu, dracul, am fost pus în dificultate de un muritor nevolnic”. Îngerul păzitor, deşi o “figură”, este alături de autoare în drumul descrierilor situaţiilor de basm pe care le întâlnim în relatarea naşterii “magice” a lui Mistral la care asistă baba Calistra sau a vremurilor actuale în care îndrăgostiţii se plimbă prin nisipul de la mal de mare, sub cerul nesfârşit de albastru. Interesante sunt scrisorile inserate, prima dintre ele fiind adresată de Mistral Zamfir femeii “din care am ieşit”, scrisoare pentru mamă, neobişnuit de dură: “vă condamn mamelor la chin”, continuând-se cu alte şi alte scrisori către Hristos, către păcat etc. Descoperindu-se, la final, că acestea nu au ajuns niciodată la destinatar şi că interiorizarea exteriorizată prin scris a rămas de fapt în sertarul proprietarului gândurilor, unde la fel ca diavolul care capătă chip de om “va exista pentru totdeauna. În tot cuvântul”. Mariana Pop demonstrează că sosirile şi plecările îngerului din atelierul de creaţie au dat har şi dar şi că numele ei poate sta în rândul bistriţenilor care scriu cu adevărat.