Rugăciunile pentru morţi, vine Luminaţia, vine Ziua Morţilor

Peste doar o zi, duminică 1 noiembrie, vine Luminaţia, vine Ziua Morţilor, aici în Ardeal este cea mai importantă sărbătoare a celor adormiţi, când rugăciunile pentru ei au o putere deosebită.

 Biserica şi noi toţi care suntem mădulare ale ei le cerem sfinţilor să se roage lui Hristos pentru noi, nu le cerem să ne dea de la ei ajutorul şi mântuirea, pentru   că oamenii nu au de la ei nimic, ci totul au de la Iisus Hristos şi ei au mai mult decât toţi această conştiinţă, noi le cerem doar să se roage lui Hristos ca să ne dea nouă cele de folos în viaţa noastră pământească, precum şi mântuirea veşnică. Biserica Ortodoxă se roagă pentru toţi cei adormiţi, drepţi şi păcătoşi, sau pentru mântuirea lor, pentru că nu se ştie care sunt drepţi, doar pentru sfinţii canonizaţi nu cere iertarea păcatelor, doar la Euharistie foloseşte expresia ,,Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru …patriarhi, apostoli’’, ceea ce înseamnă ,,pentru slavă’’, pentru înaintarea lor din slavă în slavă. Drepţii se roagă pentru iertarea noastră, iar noi ne rugăm pentru slava lor. Pe discul euharistic din altar punem miridele tuturor celor decedaţi, la un loc, drepţi neştiuţi şi păcătoşi. Este posibil ca cei ce se află în iad, însă nu prea radical deosebiţi de cei care se află în zonele de mai jos ale raiului, să treacă în rai până la Judecata Universală, prin rugăciunile sfinţilor şi a celor de pe pământ. Există şi un ,,fund al iadului’’ populat cu cei mai păcătoşi, însă există şi înălţimile raiului, aici se află sfinţii. Cei din rai, chiar din locurile inferioare, vor rămâne în rai şi după judecata din urmă, însă până atunci pot progresa la trepte tot mai înalte prin rugăciunile celor de pe pământ şi ale lor pentru aceştia şi pentru intrarea tot mai activă a lor în comuniunea cu Hristos, iar cei de pe treptele cele mai înalte vor progresa şi ei în slavă prin rugăciunile lor pentru cei de pe pământ şi prin intrarea tot mai adâncă a lor în comuniunea cu Iisus Hristos. Cei aflaţi în iad, însă nu lipsiţi total de credinţa în Hristos, pot fi mutaţi şi ei în raiul comuniunii cu Hristos, până la Judecata Universală, sau pot fi ridicaţi de la chinuri mai grele la unele mai uşoare, prin rugăciunile celor de pe pământ şi ale sfinţilor, cerute de cei de pe pământ, dar poate fi şi din iniţiativă proprie. Prin rugăciunile celor de pe pământ însoţite de aşezarea miridelor pentru cei decedaţi în jurul Agneţului devenit trupul lui Hristos, cei aflaţi în nefericirea necomuniunii cu Hristos poate sunt ajutaţi de comuniunea ce le-o oferă Iisus Hristos  prin Jertfa Sa şi de comuniunea oferită de cei care se roagă pentru ei să accepte această comuniune, sau să fie înmuiaţi de ea, dacă nu s-au dus din viaţă cu totul ostili ei sau morţi pentru ea.

               Când o persoană se roagă pentru altă persoană, se află în exerciţiul unei răspunderi pentru acea persoană şi prin urmare de la ea ajunge la persoana respectivă un flux de iubire care o deschide pentru comuniune. Relaţiile prin rugăciune sunt cele mai iubitoare relaţii, şi în mod paradoxal, ele se pot realiza cel mai uşor, Duhul Sfânt aducându-Şi ajutorul Lui la săvârşirea rugăciunii. Nu există rugăciune fără răspundere iar în răspundere  persoană o experiază legătura în care se află cu cealaltă, legătură care nu depinde nici de voinţa sa, nici de voinţa celeilalte, ci de structura dialogică imprimată în fiecare persoană, iar în Biserică, şi de Duhul lui Hristos Care întăreşte această legătură dialogică între persoane. Cine dă putere, primeşte putere, cine mângâie pe altul se mângâie pe sine, cine întăreşte pe altul, se întăreşte pe sine. Putem afirma că fapta prin care cineva ajută şi susţine pe alţii este prilejul prin care Dumnezeu îl susţine şi îl ajută pe el însuşi, cineva care nu vrea să lumineze pe alţii nu se luminează nici pe el însuşi. Rugăciunea pentru aproapele, alimentată cu răspunderea faţă de Dumnezeu este motorul care dă putere rugăciunii şi faptei pentru alţii.

        Credincioşii continuă să se simtă răspunzători şi pentru fraţii lor trecuţi în cealaltă viaţă, ei trăiesc şi cu aceia legătura lor dialogică. Dumnezeu vrea să mântuiască pe toţi oamenii, El a pătimit toate pentru om, aşa le-a gătit toate pentru el, Dumnezeu nu uită nici pe cei adormiţi şi-i face şi pe cei vii să nu-i uite pe aceştia. În aceşti ,,toţi’’ sunt cuprinşi, dintre cei decedaţi, cei care au răspuns, măcar într-o măsură cât de mică, la apelul lui Dumnezeu cât au fost în viaţă. Cei care au trecut în cealaltă viaţă în credinţă au vrut să intre în dialogul viu şi de viaţă făcător cu Dumnezeu,  înainte să moară, chiar dacă nu s-au angajat deplin în El, chiar dacă nu au răspuns cu toată fiinţa apelului lui Dumnezeu, aşadar ei au murit în legătura dialogică în oarecare grad actualizată cu Dumnezeu, ei nu mai pot face nimic pentru a progresa în această legătură, El nu-i mai lasă pe aceştia din legătura cu El, ei rămân în amintirea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă o legătură cu Dumnezeu. Noi ne rugăm ca Dumnezeu să pomenească pe cei adormiţi, însă noi nu avem iniţiativa în pomenirea acelora, numai că Dumnezeu consideră necesar şi răspunsul nostru şi răspunsul celor decedaţi, cine îşi aminteşte de cineva îl ajută să rămână viu, cu atât mai mult îl ajută pomenirea lui din partea lui Dumnezeu. Când cerem lui Dumnezeu ,,veşnica pomenire’’ pentru cineva, cerem să fie pomenit de Dumnezeu şi în prezent, cum va fi pomenit în veşnicie, deci să-l ţină neîncetat viu. Prin rugăciuni ţinem pe cei care au fost veşnic vii, nimeni nu se pierde definitiv. Îi avem pe cei adormiţi în legătură dialogică cu noi când cerem altora să-i pomenească şi când facem fapte de milostenie pentru ei, atunci ei înşişi cer prin noi într-un fel anumit această pomenire a lui Dumnezeu şi ne presează la înfăptuirea acestor fapte. Nu doar noi facem fapte pe care n-au avut ei timp să le facă, sau n-au fost în dispoziţia de a le împlini cât au trăit pe pământ, ci oarecum participă ei înşişi la facerea lor prin noi, prin presiunea care o face aşteptarea lor, sau apelul lor stimulat de Sfântul Duh asupra noastră. Toate faptele bune se fac din îndemnul lui Dumnezeu Căruia îi răspundem prin ele, chiar faptele pentru cei decedaţi sunt făcute şi de Dumnezeu, deoarece le facem răspunzând apelului lui Dumnezeu de a le face pentru ei cu ajutorul Lui. Prin faptele de milostenie câştigă şi cei adormiţi şi cei care le fac pentru ei şi cei cărora li se fac, ele se fac pentru ca şi cei trecuţi în lumea cealaltă să se folosească de bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea de fraţi să crească, speranţa în înviere să crească şi rugăciunea către Dumnezeu să se înmulţească, de aceea Dumnezeu nu uită de nici o faptă bună făcută celorlalţi.

          Până la Judecata Universală starea sufletelor după despărţirea lor de trup nu este definitivă, de aceea unii păcătoşi pot să se mântuiască şi după moarte, însă această mântuire nu şi-o pot obţine după meritele lor proprii, pentru că după moarte nimeni nu mai pot face nimic în ceea ce priveşte mântuirea. Aşadar o unică posibilitate există pentru obţinerea mântuirii de către cei morţi , rugăciunile celor vii pentru ei şi mai ales jertfa euharistică adusă de Biserică pentru iertarea păcatelor celor vii şi celor morţi. Moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, sufletul nu este material şi de aceea nu este supus legilor morţii cum este supusă materia, aşadar morţii numai cu trupul sunt morţi, sufletele lor trăiesc mai departe şi sunt deplin conştiente. Cei morţi în Hristos fac parte, împreună cu cei vii, din aceeaşi Biserică a lui Hristos, Biserica lui Hristos este una singură şi ea cuprinde şi pe cei vii şi pe cei morţi. Cei vii au posibilitatea de a se ruga şi pentru cei morţi şi de a li  se împlini această rugăciune a lor, potrivit cuvintelor Mântuitorului către Apostolii Săi, ,,Şi orice veţi cere întru numele Meu aceasta voi face’’, In. 14, 13-14. Doar pentru cei morţi care în viaţa lor de pe pământ s-au lăsat înadins şi din vina lor proprie fără pocăinţă şi fără împărtăşirea cu sfânta euharistie nu se cade să  ne rugăm.

    Învăţătura despre posibilitatea iertării celor morţi şi despre  datoria celor vii de a se ruga pentru ei a existat de început şi a fost mereu practicată în Biserica Ortodoxă ceea ce se poate constata şi prin liturghiile Bisericii care cuprind rugăciuni pentru morţi şi prin literatura patristică prin care se confirmă practicarea şi existenţa acestor rugăciuni încă din cele mai vechi timpuri. Însă celor adormiţi le vine cel mai mare ajutor de la pomenirea lor în legătură cu Jertfa lui Hristos la Sfânta Liturghie. Pentru că El S-a adus jertfă pentru toţi ca toţi să fie aduşi jertfă în El, puterea jertfei Lui nu se opreşte la cei care mai sunt în viaţa pământească, ci se întinde la toţi cei care am sfârşit viaţa prin credinţă, în dialog cu El, şi cu semenii, se întinde atât prin ea însăşi, cât şi prin ceilalţi credincioşi.

                                Dan Popescu