Rusaliile

Creştinii sărbătoresc, duminică, Rusaliile. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh peste Apostoli marchează şi naşterea Bisericii creştine.

Această zi de duminică mai este numită şi Duminica Cincizecimii, întrucât evenimentul descris de evanghelii a avut loc în cea de-a 50-a zi de la Înviere. Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a coborât peste cei 12 Apostoli, care au putut vorbi în limbi străine. Astfel, au putut proprovădui învăţăturile lui Iisus la mii de oameni.

Numele de Rusalii vine de la vechea sărbătoare romană Rosalia, la care mormintele erau împodobite cu trandafiri. Cu trecerea timpului, în România au apărut mai multe obiceiuri legate de această sărbătoare.

Rusaliile se identifică cu ielele, cu zânele rele care îi pocesc pe oameni sau le iau minţile. Pentru a se feri de ele, oamenii poartă asupra lor frunze de pelin şi se spune că dacă le întâlnesc nu trebuie să le vorbească.

Duminica Cincizecimii sau a Pogorării Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc (II, 1-4) şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade totdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul . E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Nu încape îndoială că Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. Despre ea amintesc şi Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) şi Sf. Luca (Fapte XX, 16). E numărată şi în Constituţiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberaţi de muncile obişnuite. Despre ea mai amintesc : Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300) , Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie s.a. Marii predicatori din secolele IV si V ne-au lăsat o mulţime de panegirice în cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumătate a secolului IV pelerina apuseană Egeria ne descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V Cinci-zecimea era o dublă sărbătoare: a înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh, aşa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am arătat la sărbătoarea înălţării, aceasta a fost fixată, de pe la 400 înainte, în ziua a 40-a după Paşti, cum este până astăzi, Cincizecimea rămânând numai ca sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

Nu numai ca vechime, ci şi ca importanţă, sărbătoarea Rusaliilor vine îndată după Paşti. În timpul privegherii din ajun, se făcea odinioară botezul catehumenilor. Ca şi la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri şi palestre, spectacolele păgâne de teatru etc. Se împodobeau casele, în semn de bucurie, cu flori şi ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei, aşa cum se face până azi, obicei moştenit de la evrei, la care Cincizecimea era şi sărbătoarea premitiilor din flori şi fructe. În biserici se aduc şi azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.