Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh
Pogorarea Sfântului Duh sau Rusaliile rememorează şi actualizează în fiecare an trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh peste Apostolii Mântuitorului adunaţi în Ierusalim. Pogorarea Sfântului Duh, alături de sărbătoarea Paştilor şi de ziua Duminicii, acest praznic împărătesc este una dintre cele mai vechi sărbători creştine. În vechime, bucuria sărbătorii era amplificată de catehumenii care primeau botezul în această zi, într-un cadru solemn şi festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori şi ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de către iudei la Sărbătoarea Cincizecimii în care se aducea mulţumire lui Dumnezeu pentru strângerea recoltei. Pogorârea Sfântului Duh marchează întemeierea Bisericii prin trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh în lume ca să împuternicească pe Sf. Apostoli să vestească Evanghelia. Biserica devine o realitate văzută prin pogorarea Duhului Sfânt, iar a fi creştin înseamnă a avea pe Duhul Sfânt.
Citiţi şi:
- Pentru prislopeni, Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile şi sfinţirea Ţarinii, prilej de binecuvântare şi smerenie
- Rusaliile
- Rusaliile
- La mulți ani, pr. VASILE BENI, de la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" (Coroana) din Bistriţa!
- Întru mulți și fericiți ani, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița!
Adaugă comentariu nou