Sâmbătă te aşteptăm la Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte!

Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte!, organizat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud are ca scop principal coalizarea comunității. Ca obiective ne propunem promovarea a două activități extrem de sănătoase: lectura și alergarea în aer liber. Competiția este destinata amatorilor.

Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte! are loc în Bistrița, sâmbătă, ora 10.00, și constă în parcurgerea traseului stabilit de organizatori. Crosul va avea punctele de Start și Sosire în curtea bibliotecii, din Str. Alexandru Odobescu, nr. 11, apoi se va continua în Parcul Central unde, în funcție de categorie, se vor parcurge 1 tură (aprox. 2 km) sau 2 ture (aprox. 4 km). Cu 300 m înainte de sosire fiecare participant va primi o carte cu care va trebui să treacă linia de finish. Cartea va rămâne la participant.

Pentru detalii vă rugăm să lăsați un mesaj privat pe pagina de facebook a bibliotecii. Persoană de contact: Alina Diana Pop, telefon 0720890746 sau email: [email protected].

Pentru înscrieri:   https://goo.gl/forms/L2IZBYGPGQfjdMIh2

REGULAMENT

Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte!

Fiecare participant la Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte! trebuie să respecte prezentul regulament pentru a putea participa la competiție.

ORGANIZATOR

Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte! este organizat de Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița Năsăud. Are ca scop principal coalizarea comunității. Ca obiective ne propunem promovarea a două activități extrem de sănătoase: lectura și alergarea în aer liber. Competiția este destinata amatorilor.

TRASEU

Crosul Coșbook – Ale(r)g o carte! are loc în Bistrița și constă în parcurgerea traseului stabilit de organizatori. Crosul va avea punctele de Start și Sosire în curtea bibliotecii, din Str. Alexandru Odobescu, nr. 11 apoi se va continua în Parcul Central unde, în funcție de categorie, se vor parcurge 1 tura (aprox. 2 km) sau 2 ture (aprox. 4 km). Cu 300 m înainte de sosire fiecare participant va primi o carte cu care va trebui să treacă linia de finish. Cartea va rămâne la participant.

ÎNSCRIERE

Prin înscrierea în concurs, concurenții acceptă și își asumă integral prezentul regulament. Pentru a putea lua startul, trebuie completat formularul de înscriere.

CATEGORII

  • Feminin 12 – 18 ani
  • Masculin 12- 18 ani
  • Feminin 18 + ani
  • Masculin 18+ ani
  • Family – un copil (< 12 ani) însoțit de unul dintre părinți.

DOCUMENTE DE ÎNSCRIERE

  • Formular de înscriere completat și transmis online sau semnat înainte de start.
  • Declarație pe proprie răspundere (se vor găsi la masa înscrierilor, în ziua concursului)

ECHIPAMENT OBLIGATORIU

  • Încălțăminte sport
  • Număr de concurs ridicat de la organizator

CRONOMETRARE

Cronometrarea se face la secundă, câștigător fiind declarat concurentul care ajunge primul la linia de sosire după parcurgerea integrală a traseului și cu respectarea prevederilor prezentului regulament.

PREMII

Se premiază cu pachete de cărți, tricouri și diplome primele trei locuri de la fiecare categorie. Toți participanții vor primi câte o carte și o medalie de finisher.

FORȚA MAJORĂ

În caz de vreme nefavorabilă, organizatorul poate modifica traseul sau anula/amâna concursul, concurenții urmând să fie anunțați prin email, telefonic sau la fața locului. Totodată, informații se vor găsi și pe pagina de facebook a evenimentului..

Au fost personalizate pentru Crosul Coșbook 150 de cărți de la Curtea Veche Publishing, partener al evenimentului. De asemenea, vor mai fi oferite vouchere din partea unei cafenele din oraș și a altor sponsori locali.

Mulțumim, Curtea Veche! Mulțumim, Daniel Văduva! De asemenea, Metropolis, Alexandra Nagy (New Art of Body Gym), blo.ro., Amaretto Caffe, Armonia Naturii susțin Crosul Coșbook!

La finalul evenimentului, cei prezenți vor putea viziona un film la Clubul Coșbook din cadrul Bibliotecii Județene.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5