Sâmbra oilor, păstrată cu sfinţenie la Ilva Mare

Centrul Judeţean pentru Cultură, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Ilva Mare, continuă să promoveze un obicei care se află pe cale de dispariţie – Sâmbra oilor. Astfel, a doua zi de Rusalii, pe scena amenajată în aer liber, şi-au dat întâlnire ansamblurile folclorice „Cetina” Lunca Ilvei, „Izvorul Someşului” Şanţ, „Flori Dumitrene” Dumitra, „Cununa Someşană” Maieru, gazdele din Ilva Mare, precum şi oaspeţi din Vătava şi Maramureş. Alături de primarul Alexandru Anca a fost prezent deputatul Stelian Dolha, iar din partea CJC, maestrul coregraf Ioan Simionca. Prezentarea a fost asigurată de Cristina Bălan, cea care a avut grijă să pună în evidenţă fiecare element specific ansamblurilor prezente în festival. „Este singura manifestare legată de păstorit din judeţ şi ne bucurăm că putem să promovăm acest obicei legat de viaţa agrară a satului de altădată”, ne-a declarat Ioan Simionca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5