Şansa la viaţă
Pentru al optulea an consecutiv, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a organizat la Braşov “Ziua Supravieţuitorului de Cancer”. Acest eveniment celebrează succesul supravieţuitorilor în lupta cu o maladie considerată până nu demult, incurabilă – cancerul. Poveştile emoţionante de viaţă ale acestor luptători, determinarea lor, optimismul şi voinţa de a duce o viaţă normală se constituie într-un exemplu pentru toate persoanele afectate de această boală. Au participat un număr de 150 de membri ai FABC din toată ţara, precum şi reprezentanţii persoanelor afectate de boli cronice – boli autoimune, hemofilie şi hepatită. Atât festivitatea care a marcat succesul acestor supravieţuitori, precum şi spectacolul care a urmat, s-au constituit într-o vibrantă sărbătoare dedicată vieţii. Judeţul nostrum a fost prezent prim membrii Asociaţiei Clubul Amazoanelor bistriţene, coordonaţi de preşedinta Livia Moldovan şi ing. Vasile Moldovan, membru fondator.
Anul trecut au fost înregistraţi 482.000 bolnavi de cancer, cazuri noi pe an fiind 70.300. Cea mai mare mortalitate pe forme de cancer în România: Pulmonar (27/100 mii), San (18/100 mii), Colorectal (13/100 mii), Col uterin (11/ 100 mii), Prostată (10/100 mii).
Citiţi şi:
- Avem proiectul de buget propriu al Consiliul Judeţean pe 2009
- Bugetul municipiului Bistriţa, rectificat: 700.000 lei pentru ajutoare de urgenţă şi refacerea blocului de pe Arţarilor
- Amazoanele Bistriţene, parte din proiectul pentru terapie integrativă
- FOTE 2013: Bistriţeanul Alin Cioancă- locul 23, în proba de 1,3 km sprint
- Bani pentru Mărişelu, Şanţ, Nuşeni, Târlişua, Telciu, Urmeniş şi Consiliul Judeţean, de la Guvernul României, pentru refacerea infrastructurii
Adaugă comentariu nou