Săptămâna Educaţiei Globale la Clubul Copiilor Năsăud

Săptămâna Educaţiei Globale la Clubul Copiilor Năsăud a fost marcată de o serie de activităţi specifice temei Împreună pentru o lume a păcii. Astfel, luni, 14 noiembrie 2016, a avut loc o dezbatere pe tema egalităţii de şanse şi a acceptării diversităţii într-o lume globalizată. Invitaţii acestei întâlniri au fost elevii clasei a X-a D de la Colegiul Naţional George Coşbuc, Năsăud, diriginte doamna profesoară Camelia Berceni. În urma dezbaterii, elevii au decis că este bine să iniţiem un dialog interconfesional şi intercultural pentru a evita fanatismul şi îndoctrinarea. Specific zilei de marţi, la iniţiativa doamnei director Buia Dorina, toate cercurile de ecologie şi chimie experimentală, teatru, dans modern, muzică vocal-instrumentală, pictură, karting şi informatică, s-au sincronizat în transmiterea mesajelor pacifiste printr-o abordare Manequin challenge care a evidenţiat faptul că într-o lume instabilă, dacă ne sincronizăm şi ne oprim o clipă măcar din alergarea noastră permanentă, vom înţelege că echilibrul lumii noastre ţine de fiecare dintre noi, de noi toţi şi, mai ales, de solidaritate.
Acest exercițiu de introspecție i-a ajutat pe cei implicați să conștientizeze faptul că putem trăi în armonie cu ceilalți și să căutăm soluții în loc să cauzăm conflicte, putem să ne concentrăm mai mult pe elementele comune decât pe diferențe, să acceptăm diversitatea raportându-ne la un model creştin al toleranţei active. Tema a avut impact major asupra celor implicați, constituind un moment de profundă reflecție.
De asemenea, domnul profesor Mircea Mihalache a organizat o expoziţie de pictură pe aceeaşi temă, desenele elevilor constituind o poezie tăcută a mesajelor de pace.
Ultima zi a săptămânii a constat în activităţi de colaborare cu Şcoala Gimnazială Parva, unde elevii au fost implicaţi în dezbateri, teatru, scrisori deschise(autor Maria Pirău), experimente chimice şi abordări ecologice realizate de către doamna director Buia Dorina şi profesoara Maria Rus. Graţie doamnelor director Cornelia Gheorghiu şi director educativ Pop Aneta de la Şcoala Gimnazială Parva, această întâlnire a generat bucurie, entuziasm şi implicare solidară în realizarea acestor obiective, iar cei prezenţi au remarcat faptul că o tinereţe fără carte sau deschidere culturală te izolează în prejudecăţi şi închidere in sine.

Profesor Maria Rus
Clubul Copiilor Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5