SĂPTĂMÂNA PATIMILOR- LUNI: Smochinul neroditor. Iosif și frații săi

Săptămâna aceasta, cea numită a Patimilor lui Hristos, a oamenilor de după, facem și scriem altceva: scurte texte însoțite de desene sau mici picturi simbolice ale zilelor ce le parcurgem până la Paște.
Așadar: LUNI - Smochinul neroditor. Iosif și frații săi
Ce zile de coborât în iad, mai ales că nu avem de coborât nicăieri, iadul e lângă noi, se prăvălește pe noi, cade ca o bucată de sticlă, așa cum s-ar face cerul bucăți de sticlă tăioasă. Putem, nu putem, asta sigur că o putem face, că doar zicea Părintele Nicolae, și nu știu de ce, gândul ăsta mă duce la Părintele Crin de la Lușca, iertare îmi cer părinte, zice Părintele Nicolae de la Rohia că avem a fi ceea ce suntem. Săptămâna Mare, a Patimilor începe cu pomenirea smochinului neroditor, așa cum oamenii așteaptă de la alții rodul bun, așa și Iisus bleastămă smochinul pentru că nu rodește. Eu nu cred că a fost așa, Iisus nu a blestemat pe nimeni, e ca și cum, Domnul ne-ar blestema pe noi, pe amărâții de aici, de pe Pământ. Cum să blestemi ceva un smochin , un om, adică ceva muritor, ceva perisabil, azi ești, mine, cine mai știe.
Tot astăzi, ne amintim de Iosif. Devenit Patriarh, Iosif este vândut de frații săi și ajunge în Egipt. Thomas Mann ne prezintă atât de bine modul cum Iuda îl va vinde pe Hristos. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii.
Războiul din Ucraina vine cu o altă abordare a Evangheliilor, cumva, că, de fapt, rămînem tot la ”Cred Doamne, ajută necredinței mele” și la ”Iată stau la ușă și bat”. Este evident că există o singură clanță, pe interior, dar asta déjà o știți, așa că nu veți putea spune că nu cunoașteați problema: nu aveți voie să uitați, să vă faceți că nu vedeți măcelurile din Ucraina, mizeria și cinismul rușilor, ticăloșia:
Prostia este o ispita. Dar nu numai pentru creștin – și aceasta din pricina unei constatări experimentale obiective: nimeni nu știe nimic, dar toata lumea știe totul.
Neștirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viață si printre lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci și atent: a știut să vadă (Părintele Nicolae de la Rohia în ”Jurnalul Fericirii”