Sărbătoare arhierească pe Valea Ţibleşului. Episcopul Macarie a slujit acasă, la Spermezeu
Duminică, Valea Ţibleşului a fost binecuvântată prin prezenţa Episcopului Macarie al Europei de Nord, acasă, la Spermezeu, unde a săvârşit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi, la hramul Bisericii unde paşii îl purtau încă de micuţ.
„Ne putem toată nădejdea în Sfânta Născătoare de Dumnezeu, fiindcă o maică este mult iubitoare şi întotdeauna se jertfeşte şi se dăruieşte. Îi cerem ajutorul, mulţumindu-i că este atât de compătimitoare faţă de noi. În această perioadă de postire este bine ca la bisericile dumneavoastră, la mănăstirile din apropiere, să alergaţi să vă mărturisiţi păcatele în taina pocăinţei, în taina spovedaniei să primiţi iertare de la Dumnezeu, prin lucrarea preotului slujitor şi apoi să vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Nimeni dintre toţi cei care v-aţi adunat acum să nu iasă neprimenit sufleteşte din Postul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului se bucură deplin când ne împărtăşim cu Domnul fiindcă tainic este şi ea cu noi, fiindcă Domnul şi-a luat Trupul Său din Trupul Preacurat al Mariei. E o mare binecuvântare pentru noi să avem aici, la poale de Ţibleş, icoanele binefăcătoare ale Născătoarei de Dumnezeu. Avem Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dobric şi se adaugă şi icoana Maicii Domnului Hrănitoarea cu Lapte, pe care am aşezat-o în mica bisericuţă din incinta casei părinteşti. Îi mulţumesc Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei pentru binecuvântare şi pentru purtarea sa de grijă. Înaintea acestei icoane mulţi au primit tămăduire, de aceea nu o puteam ţine prea mult în casă. M-a ajutat Dumnezeu şi am ridicat această troiţă paraclis unde putem cere har, mângâiere şi ajutor de la Fecioara Maria. Lângă Maica Domnului şi lângă Urechiuşa Pruncului Iisus spuneţi tot ce aveţi la suflet şi veţi pleca mângâiaţi şi întăriţi”, a spus Episcopul Macarie.
Părintele paroh Simion Buta a mulţumit tuturor celor prezenţi la eveniment. Din soborul de preoţi au făcut parte şapte fii ai satului, printre care părintele Liviu Vidican Manci - directorul Seminarului Teologic Cluj, şi protopopul Dan Hognogi de la Cluj, care, împreună cu ierarhul şi cu ceilalţi preoţi de pe Valea Ţibleşului s-au rugat Maicii Domnului căreia i-au fost înălţate şi pricesne prin glasurile tinerilor din corul coordonat de fiica părintelui paroh. Simona Buta şi prin ale artiştilor Alina Ceuca, Vlad Sărmaş şi Amalia Ţuţuruga.
Episcopul a fost primit de către sororul de preoţi, alături de primarul Sorin Hognogi, tineri în costume tradiţionale, meşterul popular Floarea Cosmi, alături de credincioase de la Salva, venite în procesiune. La eveniment a fost prezent şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Puica.
La finalul Sfintei Liturghii, fiecare credincios a fost binecuvântat prin aşezarea mâinilor ierarhului asupra sa. Cu bucurire în suflete, aceştia s-au îndreptat spre case, trecând şi pe la troiţa paraclis din curtea casei natale a episcopului, unde au cântat pricesne în faţa icoanei Maicii Domnului.
Citiţi şi:
- Mii de credincioşi, binecuvântaţi de episcopul Macarie, la Mănăstirea Dobric
- Episcopul Macarie a slujit în satul natal Spermezeu. Ierarhul a binecuvântat troița din curtea Muzeului Tradiţional al Văii Ţibleşului
- Mitropolitul Andrei s-a rugat, împreună cu bistriţenii, la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De Sfânta Maria Mare, mii de credincioşi vor primi, la Mănăstirea Dobric, binecuvântarea Episcopului Macarie
- (Relatare de la faţa locului!) Mii de credincioşi, în pelerinaj la Mănăstirea Dobric. Episcopul Macarie: Să nu ne pierdem credinţa, să ne rugăm Maicii Domnului!
- Episcopul Macarie i-a binecuvântat pe bistriţeni la Concertul de pricesne organizat de Răsunetul. Credincioşii şi artiştii s-au rugat Maicii Domnului, la Biserica Coroana
Adaugă comentariu nou