Sărbătoare la Dumitra. Mitropolitul Andrei, Cornelia şi Lupu Rednic printre invitaţi
Primăria şi Consiliul Local Dumitra, Parohia Ortodoxă Dumitra, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Roşua şi Asociaţia Culturală Bistriţeana Bistriţa vă invită duminică la Festivalul multicultural „Izvor de tradiţie” în Dumitra, ajuns la ediţia a V-a. Manifestările debutează sâmbătă cu evenimente sportive şi discotecă în aer liber.
Duminică, de la ora 9.00, în mijlocul credincioşilor va fi primit Mitropolitul Andrei care, alături de un sobor de preoţi şi de părintele paroh Ioan Moldovan, vor resfinţi Biserica Ortodoxă „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Dumitra. De la ora 15.00, pe scena în aer liber din centrul comunei vor fi demonstraţii ale clubului Karate Klokuşin Dumitra, iar de la ora 16.00, va începe spectacolul folcloric la care sunt invitate ansamblurile „Flori dumitrene” – Dumitra, „Hodoceanca” – Hodac, „Nunta Zamfirei” – Livezile, „Ronişoara” – Rona de Jos. De asemenea, vor evolua soliştii Larisa Bozbici, Roberta Opre, Nicolae Bor, Nelu şi Cosmina Cucură, Virginia Linul, Livia Cherteş şi Domnica Leanca. Invitaţi de onoare, după cum ne informează primarul Dumitru Bălăjan, vor fi Cornelia şi Lupu Rednic.
Citiţi şi:
- Izvor de tradiţie şi credinţă la Dumitra, cu Mitropolitul Andrei, dar şi cu artişti de renume. Canicula nu i-a ţinut în casă pe dumitreni
- Dumitrenii s-au petrecut cu Angela Rusu
- Prima ediţie a Festivalului Multicultural- “Izvor de tradiţie în Dumitra”
- Sava Negrean Brudaşcu, Cornelia şi Lupu Rednic, în concert umanitar la Prundu Bârgăului
- 20 de ani cu Jupânu, sărbătoriţi de bistriţeni cu bucate alese, alături de Cristian Pomohaci, Aurel Tămaş, Cornelia şi Lupu Rednic
Adaugă comentariu nou