Sărbătoare la Monor
-
View the full image
Monor
Ca în fiecare an, la început de septembrie, monorenii sunt în sărbătoare. Întâlnirea fiilor satului este programată în 5 şi 6 septembrie şi cuprinde acţinui cultural artistice pentru toţi locuitorii. Sâmbătă, de la ora 14.00 este programată întâlnirea de la sediul Primăriei, după care, la ora 15.00 va fi dezvelită placa comemorativă Grigore Toma, de la Şcoala Generală Emil Păcurar din Gledin. O altă placă comemorativă este dedicată lui Miron Cristea, primul patriarh al României. De la 16.30 vor fi receptate lucrările Şcolii Doctor Paul Tanco, după reparaţia capitală. În aceeaşi zi va fi vizitat schitul din Tufe, iar seara are loc bal la Căminul Cultural. Duminică, după Sfânta Liturghie va fi parade portului popular, de la ora 13.30, urmată de aniversarea cetăţenilor care au peste 85 de ani. Spectacolul folkloric de pe scena în aer liber este susţinut de ansamblurile Baltagul-Monor, Balada-Bistriţa, Mureşul-Târgu Mureş, Mociriţa-Vadu Izei. Vor cânta pentru monoreni Cornelia Ardelean Archiudean, Mariana Anghel, Mirela Petruş, Alexandru Pugna, Ileana Melean, Valerica Ianoşi, Simona Pop Labiş. De la ora 19,30 oaspeţii din Monflanqui Franţa, Groupe Amaizing Grace, vor susţine un concert pop, urmat de jocuri de artificii.
Adaugă comentariu nou