Sărbătoare pe Câmpia Liberală
A doua zi de Rusalii, zi cu dublă însemnătate pentru credincioșii ortodocși, a reprezentat prilejul pentru o frumoasă sărbătoare în comuna Sânmihaiu de Câmpie.
Fruntaș al Partidului Liberal Reformator, primarul Ioan Mate, alături de consilierii locali, a organizat festivalul de folclor – ”DE RUSALII ÎN POIANĂ” – ediția a V-a. Au răspuns invitației Dorin Popescu – președinte Interimar al PLR Bistrița-Năsăud, Ani Bob – secretar coordonator, primarii Ioan Cămărășan, Dumitru Bendean și Ioan Dedean, membrii BPJ - Radu Bilegan și Ciprian Morar.
Pe scena amenajată în centrul comunei, au urcat ansambluri de folclor din Șieuț, Silivaș și ansamblul profesionist ”Dor Românesc”.
Un moment important a fost și inaugurarea unui drum comunal, realizat din bani de la bugetul local al comunei. S-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că un om gospodar în fruntea unei comunități cum este cea a sânmihăienilor, este exact ce trebuie pentru a vedea o comună la nivel european.
În cuvântul susținut pe scenă, președintele PLR Bistrița-Năsăud a subliniat suportul pentru Ioan Mate în toate acțiunile ce privesc comuna Sânmihaiu de Câmpie și susținerea necondiționată pentru un nou mandat în funcția de primar.
Adaugă comentariu nou