Sărbătoare triplă pentru primarul comunei Livezile

Traian Simionca a depus jurământul pentru cel de-al doilea mandat în fruntea comunei Livezile, cetăţenii alegându-l în proporţie de 73,01% (1794 voturi). Noul Consiliu Local este format din PSD+ALDE – 11, PNL – 1, PMP – 3. Deşi a avut candidat pentru fotoliul de primar, UNPR nu a obţinut nici măcar un consilier local.
Conducerea administraţiei va rămâne în aceeaşi formulă.
„Îmi doresc să dezvoltăm în continuare comuna Livezile, dublu faţă de ce am realizat până acum. Ne vom axa pe asfaltări de străzi, extindere reţea de apă şi canalizare, , extinderea iluminatului public şi pentru locuinţe, reabilitarea instituţiilor de cultură. La Livezile sunt în derulare proiecte de câteva milioane de euro. Este un an în care familia noastră a avut foarte multe evenimente frumoase, fiica mea a terminat Facultatea de Studii Europene la Cluj, soţia mea a finalizat şi ea cursurile Şcolii Postliceale Sanitare, iar eu am fost ales din nou primar. Nu-mi doresc decât sănătate pentru ca lucrurile pe care mi le-am propus să le duc la bun sfârşit”, ne-a declarat primarul Traian Simionca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5