Colonelul Ioan Gaftone este cel mai nou membru PSD

Cel mai nou membru PSD Bistriţa-Năsăud este colonelul Ioan Gaftone. Recent pensionat, Gaftone a ocupat o bună perioadă de timp, funcţia de locţiitor al comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată.

Gaftone şi-a depus adeziunea la PSD şi a fost primit oficial în partid cu prilejul Conferinţe Judeţene Extraordinare a partidului. El a spus că îi pasă de ceea ce se întâmplă în judeţ, iar Mircea Geoană este persoana cea mai potrivită pentru a fi comandatul suprem al ţării, motiv pentru care a ales PSD.

„De ce am intrat în PSD? Pentru că sunt un om căruia îi pasă de ceea ce se întâmplă la nivel de judeţ (…) Nu întotdeauna, oamenii mei au putut sta cu fruntea sus din cauza comandantului lor (n.r.- Traian Băsescu). De aceea, vă propun să îl alegem pe Mircea Geoană, preşedinte. Am convingerea că alegându-l pe Geoană ca preşedinte, acesta va reuşi să fie un comandant suprem”, a afirmat colonelul Ioan Gaftone.

La sugestia vicepreşedintelui PSD, Gheorghe Marinescu, fostul locţiitor al comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată, colonelul Ioan Gaftone va fi invitatul de onoare al organizaţiei judeţene PSD la Congresul Extraordinar din 2 octombrie.

Comentarii

22/12/11 23:27
GI

de unde si pana unde !!!!!!!!!!!!!!!!!????????????????????/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5