Sărbătoarea Bunei Vestiri în ortodoxie

Atunci când se vorbeşte de Buna Vestire e nevoie să se ştie despre ce anume e vorba. Buna Vestire este momentul când Fecioara Maria a fost înştiinţată de către Sfântul Arhanghel Gavriil că va „lua în pântece de la Duhul Sfânt” şi „va naşte Fiu” care „Fiul Celui preaînalt se va numi”. În alte cuvinte am putea spune folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel că atunci s-a ajuns „la plinirea vremii”, la momentul fericit vestit de către toţi profeţii Vechiului Testament, la momentul aşteptat de veacuri de către obştea neamului lui Israel. Pe scurt am putea exprima acest eveniment prin cuvintele „la Buna Vestire s-a ştiut sigur când anume se va întrupa Mesia care urma să elibereze neamul omenesc din robie.” Pentru un cititor creştin nu mai e nevoie să spunem sau să repetăm cu cât dor şi cu câtă dragoste era aşteptat Mesia. Spuneam că Buna Vestire este un moment dat al istoriei, un evenimet care s-a petrecut în timp.

Şi ca orice eveniment al istoriei umane a avut câţiva participanţi. Primul participant a fost Preacurata Fecioara Maria, cea care de la vârsta de trei ani şi până la adolescenţă a petrecut în rugăciune în templul Domnului din Ierusalim pregătindu-se pentru ceva deosebit. Cu toate că ea ştia că se pregăteşte sufleteşte pentru un moment special al istoriei sale personale ea nu îşi închipuia defel faptul că prin viaţa ei şi printr-un anumit răspus dat lui Dumnezeu ea urma să devină cea mai cunoscută şi mai iubită femeie din istorie. Al doilea participant la evenimentul Bunei Vestiri este Sfântul Arhanghel Gavriil, aducătorul veştilor bune. El

o înştiinţează pe Fecioara Maria despre faptul că Domnul Dumnezeu a ales-o pe ea dintre toate femeile lumii şă fie maica Fiului Său Cel născut „înainte de veci din Tatăl”. Supriza este mare pentru Maria, care la paisprezece ani era mai mult o copilă decât o femeie pregătită pentru maternitate, şi încă ce maternitate... Fecioara Maria găseşte câteva „piedici” care ar putea sta în calea realizării acestei minuni. Motivul principal pentru care ea ar fi putut să nu primească să fie mama acestui Prunc vestit de sus era faptul că era numai logodită şi pentru o tânără necăsătorită din acele vremuri maternitatea în afara căsătoriei aducea condamnarea la moarte prin lapidare sau ucidere cu pietre. Dar aici Sfântul Arhanghel Gavriil vine cu o soluţie neaşteptată introducându-l în scenă pe cel de-al treilea şi cel mai important participant, Duhul Sfânt. Întruparea Fiului va avea loc prin „umbrirea” Fecioarei Maria de către Duhul Sfânt. Pe mai departe tot Duhul Sfânt va face ca sarcina Fecioarei Maria să fie recunoscută oarecum de dreptul Iosif, logodnicul acesteea. Totuşi partea centrală a Bunei Vestiri este acceptul veştii de către Fecioara Maria. Spun Sfinţii Părinţii că răspunsul „Fie (mie după cuvântul tău)” este asemenea acelui (să) „Fie” al Domnului de la creaţie. Acest lucru înseamnă că Fecioara Maria, Maica Donului nostru a devenit oarecum co-participantă la re-creerea lumii, la mântuirea ei. Tot Sfinţii Părinţi spun că prin acest „Fie” al Fecioarei Maria s-au pus bazele Bisericii nevăzute, Biserică ce va deveni „văzută” prin jertfa Mântuitorului pe cruce. Totodată acum, la Buna Vestire, se începe propovăduirea mântuirii către cei din iad; se ştie învăţătura bisericească potrivit căreea toţi drepţii Vechiului Testament aşteptau în iad venirea lui Mesia şi eliberarea pe care El o va aduce. Maria primeşte cu disponibilitate „valul de iubire” a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Şi prin aceasta este o ucenică desăvârşită Fiului ei, care, în ascultare faţă e Tatăl, îşi împlineşte libertatea şi tocmai astfel îşi exercită libertea,

ascultând. „Taina aceasta nevăzută şi de îngeri neştiută” ne-a deschis nouă uşile raiului. Faptul că acum la Buna Vestire avem de-a face cu un nou început este exprimat foarte clar de către cântările Bisericii noastre în troparul sărbătorii: „Astăzi este începutul mântuirii noastre”. Ca urmare a fapului că Maria a acceptat „fericita sarcină” de a deveni Maica Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, creaţia întreagă s-a bucurat. La fel cum la căderea omului în păcat întreaga natură a fost blestemată acum la Buna Vestire i se anunţă o mare bucurie la care ea va fi părtaşă împreună cu omul.

Teologia creştină în general şi teologia creştin – ortodoxă în special are în centrul ei întruparea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Răscumpărătorul umanităţii din robia păcatului şi a morţii. Necesitatea şi realitatea acestei întrupări mântuitoare îşi are originea în marea dragoste a lui Dumnezeu faţă de noi, creatura Sa. Se ştie foarte bine că imediat după căderea în păcat a prototărinţilor noştri Adam şi Eva Domnul nostru, Tatăl nostru Cel ceresc le-a făgăduit venirea unui Răscumpărător. „Duşmănie voi pune între tine (şarpe) şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” Aceste cuvinte reprezintă prima profeţie despre venirea Răscumpărătorului, a Mântuitorului, care se naşte dintr-o femeie, o femeie curată o fecioară şi care „îi va zdrobi capul” ( al şarpelui). De unde ştim oare că Mântuitorul se va naşte dintr-o fecioară? Răspunsul îl găsim în paginile Sfintei Scripturi: „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. Pe baza acestei profeţii şi a altor asemeni, pe baza realităţii faptului că Fecioara Maria a fost „fecioară înainte de naştere, în naştere şi după naştere” Sfinţi Părinţi au explicat cum a fost posibil acest fapt. Cele mai des întâlnite explicaţii ale faptului că o fecioară a născut şi a rămas

fecioară au fost: „Fiul lui Dumnezeu a trecut prin Fecioara Maria şi aceasta a rămas fecioară la fel cum peştele trece prin apă fără ca să se ude sau la fel cum lumina trece prin sticla geamului fără ca să spargă geamul.

O mulţime de lăcaşuri poartă hramul Sfintei Fecioare Maria, al Bunei Vestiri, al Naşterii Maicii Domnului sau al Adormirii Maicii Domnului. O simplă trecere în revistă a acestora ne arată locul pe care ea, Fecioara Maria, îl ocupă în inima creştinilor şi în liturghia acestora. Sfânta mănăstire de la Nicula din Ardeal este numai una dintre aceste importante aşezăminte de cult.

Prea Curata Fecioara Maria a fost cinstită şi cântată de creştinii din toate timpurile ca o mamă preaiubită; şi ea de fiecare dată, ca o mamă iubitore a răspuns cererilor cele spre mântuire ale fiilor ei, fraţii măritului ei Fiu Iisus Hristos. Această dragoste a credincioşilor a folosit mereu apelative deosebite pentru a arăta ce înseamnă ea pentru ucenicii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Maica cerului”, „poarta raiului” sunt cele mai importante dintre acestea, dar mai sunt şi altele la fel de pline de dragoste si recunoştinţă. O frumoasă priceasnă creştinească spune: „Maica de nu se năştea lumea iadului era...” Ce cuvinte mai frumoase ar putea folosi un fiu pentru a-şi arăta dragostea faţă de mama sa? Iar acum în loc de încheiere aş dori să îi cânt şi eu Maicii Sfinte folosind frumosul stih din Paraclisul Maicii Domnului atât de iubit de cei mai mulţi dintre noi: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.”

Ioan Sabin Mureşan