Sărbătorirea Anei Blandiana în Submarinul regal!

Noi, Micii Blandieni de la Palatul Copiilor Bistriţa, am sărbătorit, cu mult drag, şi în acest an, de Buna Vestire, ziua de naştere a naşei noastre de botez literar – Ana Blandiana. Auzind că va primi, în ajunul zilei dânsei, titlul de Doctor Honoris Causa, la Cluj-Napoca, i-am trimis un buchet de astromelii, prin coordonatoarea noastră, Ionela-Silvia Nuşfelean. Pe aici, pe la Bistriţa, am exersat toată săptămâna diverse jocuri creative – „În submarinul galben cu Ana Blandiana”, „În apele uimirii”..., creionând aventuri şi declaraţii pline de sensibilitate şi voie bună.
Voiam s-o serbăm diferit de anii precedenţi. De această dată, pe rol au fost submarinele galbene, simbolurile săptămânii, începând cu Ziua Mondială a Poeziei, sărbătorită la Casa Corpului Didactic. Palatul tot s-a transformat într-un vesel şi luminos submarin. Noi, copiii de la cercul de creaţie literară, am dorit să le împărtăşim bucuria zilei de naştere a poetei şi colegilor de la alte cercuri ale Palatului – dansatori, actori, informaticieni, navomodelişti, pictori, dar şi dascălilor şi părinţilor.
Motto-ul nostru a fost: Serviţi o poezie şi o bomboană plină de fantezie!
Am început activitatea cu domnul director Mircea Gătej, care ne-a surprins în timpul pregătirii. Am continuat pe hol, unde mai mulţi elevi, părinţi, profesori s-au arătat încântaţi să intre în jocul nostru. Poate pentru unii acest exerciţiu liric va fi un motiv suplimentar de apropiere de poezie.
Am mers şi la cercul de navomodele, coordonat de domnul profesor Adrian Reman. Acolo, copiii munceau de zor la „submarine” de lemn, dar au luat o mică pauză pentru a citi o poezie de pe submarinele galbene de hârtie şi... pentru a savura o bomboană plină de fantezie. Şi la informatică prezenţa noastră a fost primită cu braţele deschise. Doamna profesoară Iulia Istrate a fost tare bucuroasă să citească poezie cu voce tare. Regizoarea Palatului, Antonia Orban Sima, a pus accente artistice în lectură. Şi, pentru că în poezia aleasă, „Unire”, lucrurile fireşti erau pline de miracol, am dublat şi noi mesajul poetic cu urări de minuni la tot pasul!
Până şi meşterul Palatului, domnul Drăguş, şi-a pus ochelarii şi a citit versurile. Ne-a răsplătit cu nişte nuci, iar noi l-am recompensat, spunându-i că şi Ana Blandiana are o poezie „Într-o nucă”. Interesant e că domnului tâmplar, de la Ioan, i se zice chiar Nucu! Toată ziua e cu buzunarele pline de nuci.
Şi, pentru că în poveşti o sărbătorire ţine între 3 zile şi o săptămână, vom continua petrecerea poetică până la final de martie (şi mai departe!). Deci, vă invităm la Palat la o poezie, la o bomboană plină de fantezie!
. Din câte ne-a spus doamna Ionela, Ana Blandiana şi-a încheiat mesajul pentru pace, în Aula Magna a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, cu următoarele cuvinte: „Altfel ar fi arătat lumea dacă ar fi fost condusă de poeţi!”.
Ce bine că la cârma submarinului nostru poetic e Ana Blandiana!

Maria Emanuela Bălan, clasa a VI-a
Creaţie literară, Palatul Copiilor Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5