Ziua poeziei şi Submarinul galben

Începând din anul 1999, data de 21 martie marchează Ziua Internaţională a Poeziei, drept o recunoaştere a faptului că scriitorii şi oamenii de cultură din întreaga lume au contribuit la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale, aşa cum spunea însăşi Eugen Ionesco – „Poeţii sunt inima umanităţii”.
Poezia şi poeţii au fost sărbătoriţi pe 21 martie a.c. şi la Bistriţa, într-o activitate desfăşurată de Casa Corpului Didactic în colaborare cu Revista Mişcarea literară, Clubul Copiilor Năsăud şi Palatul Copiilor Bistriţa, manifestare moderată de iniţiatoarea şi gazda evenimentului – doamna bibliotecară Margareta Pop. În atelierul liric au fost implicaţi, participând activ, şi părinţi, bunici, fraţi, prieteni, cadre didactice, informaticieni, domnul Adrian Năstase, tehnoredactorul revistelor Mişcarea literară şi Didactica Nova, imortalizând aspecte esenţiale ale întâlnirii.
Invitaţi speciali au fost poeţii Ioan Cioba, Ovidiu Pojar şi Olimpiu Nuşfelean, alături de trei poeţi în devenire – Antonius Chiciudean, Teodor Encean şi Mihai Năşcuţiu, membri ai cercului de creaţie literară coordonat de doamna profesoară Ionela-Silvia Nuşfelean de la Palatul Copiilor Bistriţa, aceştia lecturând din creaţiile proprii. Sensibilitatea şi profunzimea versurilor interpretate au dat impresia sălăşluirii într-o „biserică a Poeziei”. Alături de poeţii consacraţi invitaţi şi de cei trei poeţi pe cale, a citit din creaţia proprie şi eleva Teodora Burje, care a debutat proaspăt, în acest martie, în Didactica Nova, revista Casei Corpului Didactic.
Scriitorul Olimpiu Nuşfelean a prezentat revista Mişcarea literară, pe care o coordonează, accentul punându-se pe numerele care aveau în centru dosarele de autor ale unor poeţi reprezentativi pentru cultura română – Ioan Alexandru, Horia Bădescu, Ana Blandiana, Ben Corlaciu, George Coşbuc, Gheorghe Grigurcu, Cezar Ivănescu, Ion Mureşan, Marta Petreu, Adrian Popescu etc.
Clubul Copiilor Năsăud a fost reprezentat cu succes de elevele Nicoleta Rostaş, Loredana Spânu şi Ioana Petraşc, provenind de la Centrul pentru Protecţia Copilului Năsăud, îndrumate de doamna profesoară Maria Gonda, într-un moment dedicat unui „Vivaldi al poeziei româneşti” – poetului George Topârceanu, născut chiar în 21 martie. N-a fost uitat nici Virgil Raţiu, aflat peste mări şi ţări, născut şi el de Ziua Mondială a Poeziei.
Ziua s-a aflat sub semnul submarinului galben al poeziei, temă de dezbatere inspirată de piesa trupei The Beatles – Yellow Submarine, interpretată în cadrul activităţii de cercul de engleză coordonat de domnul profesor Ioan Sabin Mureşan, de la Palatul Copiilor Bistriţa. Din aceeaşi grupa s-au invit şi unele traducătoare – Alexia Dohotari, Ioana şi Alexandra Bălan şi Denisa Girigan, elevele transferând în limba engleză versuri ale scriitorilor invitaţi. Întâlnirea a stat sub semnul unei imagini sugestive, „Submarinul poetic”, creat de eleva Andrada Drăguş şi profesoara ei Diana Morar de la Palatul Copiilor.
Poezia este un limbaj al sufletului, un fel de a spune prin cuvinte ceea ce este mai lăuntric şi mai autentic în trăirile noastre, un exerciţiu de autocunoaştere, dar şi o manieră prin care ceilalţi pot ajunge să ne înţeleagă. Poezia este, am putea spune, o poartă spre sine, dar şi spre ceilalţi. Prin traduceri, ea a primit o altă deschidere, iar noi am ajuns să citim, să ţinem în mână, să răsfoim volume impregnate cu sentimentele şi gândurile unor scriitori aflaţi la distanţe de mii de kilometri, în epoci îndepărtate de cea a noastră. Astfel, pentru a marca această oportunitate, la manifestare a fost realizată o recitare multilingvă din poeţii invitaţi, în limbile română, engleză, franceză şi germană.
Ziua s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de poeţii prezenţi, participanţii luând acasă câte un submarin galben care să le amintească de fiecare dată că se poate înota chiar şi în cele mai întunecate mări, că întotdeauna există o scăpare care poate fi, de ce nu, realizată prin scris şi, implicit, prin poezie.

Alexandra Andrecuţ, clasa XI-a
Jurnalism, Palatul Copiilor Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5