Școala Gimnazială Ștefan cel Mare pornește din nou la drum cu Erasmus+!

Ne mândrim cu faptul că Școala Gimnazială Ștefan cel Mare este coordonatoarea singurului proiect Erasmus+ KA220 Educație școlară din județ. Proiectul Get Responsible to the Outside World (GROW) nr de ref.2024-1-RO01-KA220-SCH-000245444 se va derula pe parcursul a 12 luni, în anii 2024-2026. Avem alături atât parteneri experimentați în derularea proiectelor Erasmus+(Direcția Regională de Educație -Madeira și Zakladni a Materska skola din Praga, Cehia), dar și doi parteneri aflați la început de drum Erasmus (Istituto Comprensivo Piazza Capri, Roma Italia și Primary school of Liti, Salonic Grecia).

Proiectul GROW are patru obiective: dezvoltare competențelor cheie prin implicarea elevilor în activități outdoor; favorizarea incluziunii și egalității între elevi; crearea de noi modele de comportament prin dobândirea de cunoștințe, valori, atitudini și abilități necesare pentru protejarea mediul (prin introducerea educației outdoor în procesul de predare tradițional); dezvoltarea unei strategii de viață durabilă. Aceste obiective vor fi realizate prin activități locale și transnaționale grupate în patru pachete de lucru:

  1. Management și implementare
  2. Incluziune prin activități non-formale
  3. Competențe cheie
  4. Obiceiuri sustenabile: schimbări climatice și protecția mediului

Grupul țintă este format din 100 de elevi de gimnaziu, dar și profesorii acestora, în mod direct ( prin participarea la un curs de formare pe tema educației non-formale), dar și indirect ( prin derularea de activități locale alături de elevi).

Erasmus îmbogățește vieți! Vom demonstra acest lucru și prin proiectul nostru!

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5