Mobilitate Erasmus+ a profesorilor de la Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" în Tenerife-KA122
În perioada 27-31 octombrie 2024, șase cadre didactice de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare au participat la două activități de mobilitate Erasmus+KA122 în Puerto de la Cruz, Tenerife, Spania. Acestea sunt ultimele activități ale proiectului "Între nonformal și outdoor pentru o școală mai incluzivă" nr. 2023-1-RO01-KA122-SCH000133700.
Patru dintre profesori (prof. Vâju Bianca, prof. Pișta Andrea, prof. Lupuți Monica, prof. Lazaric Anca) au participat la cursul Outdoor Education organizat de Asociația Edu2Grow. Cursul, structurat pe două module, unul teoretic și unul practic, a definit conceptul de educație outdoor, a explicat cum pot fi adaptate diferite metode specifice acesteia în predarea și învățarea diferitelor discipline, în funcție de vârsta elevilor și nivelul lor de înțelegere. Cursul s-a derulat în mijlocul naturii și a inclus exerciții practice urmate de reflecție, filosofia, teoria și practica educației experiențiale și a educației pentru mediu, acitivități de team building si de orientare în natură, vizite culturale, leadership outdoor, riscurile activităților derulate outdoor, rezolvarea situațiilor problemă, proiectarea unor activități outdoor și multe altele.
Alte două cadre didactice, un profesor de gimnaziu ( prof. Anda Jimborean-Bulbuc) și un profesor pentru învățământ primar (prof. Loredana Pop) au participat la o activitate de job shadowing, la CEIP Juan Cruz Ruiz, Puerto de la Cruz. Aceasta este o școală cu bogată experiență în crearea de contexte de învățare prin metode nonformale în scopul promovării incluziunii sociale. De asemenea, oferă contexte de învățare STEAM cu aplicabilitate atât în orele tradiționale de curs, cât și în activități extracurriculare. Astfel, pe parcursul a 5 zile, cele 2 cadre didactice au asistat la diferite lecții proiectate în clasă și în sistem outdoor și au observat cum pot crea contexte de colaborare între elevii provenind din medii diferite.
În cadrul activității s-a constatat că învățarea la matematică se bazează pe tehnica numită OAOA. Aceasta presupune utilizarea rigletelor pentru efectuarea operațiilor matematice simple. Rigletele sunt folosite și pentru a determina practic aria unei suprafețe. De asemenea, învățarea asistată pe calculator și cursurile de robotică sunt instrumente moderne de digitalizare a orelor de curs. Scopul principal al unității de învățământ vizitate este evitarea excluderii și segregării, desfășurându-se diverse proiecte menite să ajute integrarea fiecărui elev , tinzând chiar spre includerea tuturor în cadrul activităților școlare și extrașcolare.
prof. Anca Lazaric,
Școala Gimnazială Ștefan cel Mare
Citiţi şi:
- Experiențe de învățare Erasmus + pentru cadre didactice de la Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare", la Napoli!
- Profesori de la Școala Gimnazială "Avram Iancu" Bistrița, la întâlnirea transnațională în cadrul proiectului Erasmus+ „THINK Global, ACT Local!”
- A doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ „THINK Global, ACT Local” al Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” în Izmir, Turcia
- Eveniment marca Erasmus – Etwinning, la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud
- Proiect ERASMUS +, derulat de ISJ BN: Cadre didactice din Bistriţa-Năsăud, în mobilitate la Budapesta
Adaugă comentariu nou