Şcoala şi dreptul la instruire(1)

Instituţiile de învăţământ suedeze sunt delimitate în patru structuri distincte: a) grădiniţele, ocupate cu copii între 2-6 ani (nu există creşe în această ţară); b)„grund skola”(şcoala de bază) – cu două nivele: cel inferior – clasele II-IV – cu un an incipi- ent – nivelul 0 – şi cel superior – clasele V-IX; c)gimnaziul, echivalentul liceului românesc, clasele X-XII(XIII); d)nivelul universitar. Şcoala de bază este extrem de facilă, cu o programă şcolară sub coordonatele de vârstă biologică şi intelectuală ale elevilor care o frecventează, motiv de nemulţumire şi pentru părinţi, cu şanse reduse pentru odraslele lor de a accede la exigenţele liceului. În şcoala de bază elevii nu sunt evaluaţi cu note sau calificative, doar testaţi din când în când şi niciodată lăsaţi corigenţi sau repetenţi, având posibilitatea să susţină probele de absolvire, din ce în ce mai uşoare, până ce le promovează. De aceea, înscrierea în gimnaziu ( liceu), chiar şi fără susţinerea vreunui examen, mi se pare discriminatorie pentru faptul că, nefiind monitorizat progresul şcolar în grund skola, elevii nu-şi cunosc potenţialul acumulări- lor din această etapă şi se confruntă cu eşecuri şcolare şocante în liceu, mergând până la abandonarea cursurilor. Aici nu se poate discuta despre pregătiri şi meditaţii supli- mentare cu bani plătiţi din buzunarele părinţilor, cursurile gimnaziului fiind accesate şi promovate doar de elevii care îşi însuşesc baremul de cunoştinţe de la acest nivel prin interes personal deosebit, ceea ce înseamnă dotare intelectuală nativă şi muncă. De aceea, unii copii nici nu încearcă să pătrundă în liceu, cum ar proceda unii români cu odraslele lor, punând la bătaie întreg arsenalul de pile şi cheltuind bani grei pentru meditaţii, ca să-i vadă absolvenţi de liceu şi chiar posesori ai unei diplome de bacala- ureat. Există, în schimb, în Suedia, o multitudine de cursuri gimnaziale în concordanţă cu aptitudinile şi dotarea tinerilor, care răspunde deplin solicitărilor pieţei de muncă. Materiile de bază şi cele opţionale formează elevii pentru a deveni muncitori cu înaltă calificare, după absolvirea unui liceu, răspunzând nevoii de a acoperi diversitatea extrem de largă a meseriilor de pe întreg teritoriul Suediei. Cu o diplomă de bacalaureat, căpătată atât de facil şi incorect la noi, poţi culege căpşuni în Spania sau poţi urma, cu cheltuieli zadarnice, o facultate particulară, de unde nicio firmă privată nu te angajează, iar, odată angajat printr-o şansă la o întreprindere de stat, eşti mai curând sau mai târziu eliminat de propriile gafe sau de oprobriul colegilor de muncă, dacă nu cumva faci o greşeală fundamentală, cu urmări tragice sau consecinţe penale. În schimb, presupunând că vrei să devii fermier sau constructor în Suedia, în tipul de gimnaziu pe care trebuie să-l absolvi, este necesar să-ţi însuşeşti materiile de bază corespunzătoare meseriei respective la cel mai înalt nivel, plus nivelurile de bază obligatorii pentru absolvirea oricărui tip de liceu, după care ai certitudinea că poţi să-ţi îndeplineşti la cel mai bun nivel sarcinile de serviciu, pentru că prestigiul şcolii şi al speciliştilor ei nu îngăduie promovarea rebuturilor profesionale. Mai precis, dacă nu poţi sau dacă nu vrei, fie vei repeta probele practice şi teoretice până vei dovedi că faci faţă exigenţelor meseriei, fie nu vei absolvi niciodată. Munca este preţuită şi respectată oricare i-ar fi specificul, dar cârpacii şi surogatele de specialişti nu-şi au locul în sistem. Despre alte probleme ale şcolii suedeze, într-o însemnare ulterioară.

Mihai Litinschi