Scrisoare către Sfântul Ambrozie al Milanului

Viaţa Fericitului Augustin vine să ne arate cât de primejdioasă este cunoaşterea, cugetarea lumească, raţiunea solitară. Cât de greu ajunge omul de lume la Dumnezeu! 30 de ani s-a rugat Sfânta Monica, stăruitor şi cu lacrimi grele pentru ca fiul ei, maniheistul Augustin să-l afle pe HRISTOS. Frământat de problemele cereşti, sfinte, spre care totuşi apoi a aflat cale, Augustin îi scrie din Hippona (nordul Africii) o scrisoare către iubitul episcop Ambrozie al Milanului, cel care i-a călăuzit cunoaşterea spre adevărata învăţătură, cea a lui HRISTOS. Şi ce-i scria? Ce-i cerea?

Să-i vorbească despre fericirea sfinţilor, despre Împărăţia cerului. Ar fi avut nevoie ca Sfântul Părinte să-l întărească în calea pe care începuse a merge.Pe când scrisoarea era încă pe drum şi abia trecuse Mediterana, Sfântul Ambrozie murise. Şi totuşi, scrisoarea nu a rămas fără răspuns, fiindcă Sfântul Ambrozie i s-a arătat episcopului de Hippona în vis şi i-a vorbit. Da, i-a vorbit, răspunzându-i din cer la scrisoarea care nu ajunsese la el pe pământ:

„ Eşti în stare să numeri stele cerului, firele de nisip ale pământului şi picăturile de apă ale mărilor? Aceasta este mult mai uşor de făcut decât a descrie splendorile cereşti. Frumuseţea cerurilor este atât de mare, cum nu mi-aş fi închipuit cu ochii cei pământeşti, toate atât de splendide cum nu găsesc nimic cu care le-aş putea compara.”