„L-am certat şi l-am şi admirat apoi...”

Aceste cuvinnte le-a spus Sfântul Ambrozie despre împăratul Teodosie cel Mare, la înmormântarea acestuia. Se ştie că acest făptuitor de lucruri mari a fost un bun creştin, care a întărit definitiv dreapta credinţă în Imperiul Bizantin prin legi, interzicând cultele păgâne între altele, statuând Imperiul drept unul creştin. Până la el, templele păgâne şi cultul lor erau tolerate. Totuşi, acest amestec al împăraţilor în viaţa religioasă nu a fost totdeauna fără efecte negative, căci imperatorii nu prea agreau ideea că spaţiul altei împărăţii, al Bisericii lui HRISTOS e posibil să le scape de sub autoritate. În plus, într-o anumită perioadă, Teodosie a căzut în capcana unor erezii şi de pe această poziţie a exercitat presiuni, încercând să-şi impună rătăcirea proprie întregii Biserici dreptmăritoare. Sf. Ambrozie l-a certat cu severitate şi curaj, întorcându-l din greşelile sale. Acum, în faţa sicriului cu corpul său neînsufleţit şi a mulţimii, Sfântul Ambrozie a spus:
„L-am iubit pe acest bărbat, care, dând jos semnele sale imperiale, şi-a plâns pe faţă păcatul, înaintea întregii Biserici şi cu suspine adevărate şi-a cerut iertare de greşelile sale. Ceea ce oamenilor obişnuiţi le este ruşine să facă, acestui mare imperator nu i-a fost.” (apud N. Velimirovici „Proloagele Ohridei”)