Prietenia cea adevărată

Am observat cu multă neplăcere în cariera mea de profesor, că de câte ori se adunau grupuri de tineri, cel mai mult se impuneau teribiliştii, fiecare întrecându-se ce prostii mai grozave să iscodească, spre prosteasca hlizire a celorlalţi. Nu lucruri bune, nu vorbe frumoase şi înţelepte, ci scălâmbăieli şi isprăvi damnabile. Cei buni tăceau.
Dacă ai un prieten, trebuie să ai grijă de el pe ce cărări îl duci. Caută a-i face binele, ridicarea lui morală, formarea unui caracter.
Varnava (Barnaba- pronunţă unii), împreună cu Saul din Tarsul Ciliciei, viitorul Mare Apostol al neamurilor, Pavel, au venit la Ierusalim spre a fi discipolii marelui rabin Gamaliel. Mergeau împreună, ascultau aceleaşi lecţii, mâncau împreună, aveau aceeaşi gazdă. Când la urechile lui Varnava a ajuns învăţătura creştină, el a devenit un fervent iubitor al lui HRISTOS. A încercat să-l atragă şi pe Pavel la aşa mare folos sufletesc, dar Pavel nu l-a ascultat cu niciun chip, zicând că e rătăcit. Ba chiar Saul a ajuns prigonitor al creştinilor. Varnava n-a încetat să se roage pentru prietenul său. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile şi s-a arătat întru slavă orbitoare lui Pavel pe drumul Damascului Viitorul Mare Apostol a îngenuncheat la picioarele bunului său prieten şi a strigat:”O, Varnava, adevăratul meu prieten, învăţătorule al adevărului, acum văd că toate cele ce mi-ai spus despre HRISTOS adevărate sunt!” (din „Proloagele Ohridei” în redactarea lui N. Velimirovici).
Iată cum prietenul a salvat sufletul –comoara cea mai de preţ- a prietenului său.