În sfârşit, la Năsăud

Se pot cumpăra cabinetele medicale

Aleşii locali ai oraşului Năsăud întruniţi în şedinţa ordinară lunară, miercuri, 25 februarie, au aprobat în unanimitate preţurile de vânzare ale cabinetelor medicale către actualii chiriaşi, preţuri stabilite în baza rapoartelor de evaluare a acestor spaţii, conform OUGR nr. 68/2008, situate în Policlinica veche a oraşului. Este vorba despre 11 cabinete medicale individuale, patru laboratoare dentare şi un laborator de analize medicale. Această acţiune, care a demarat în urmă cu peste un an de zile, este coordonată de o comisie a căror membri vin din cadrul Primăriei oraşului, Direcţiei Finanţelor Publice şi Autorităţii de Sănătate Publică. Dar iată şi fericiţii (?!) beneficiari şi valoarea în lei a spaţiilor cu destinaţie cabinete medicale şi a celor în care se desfăşoară activităţi conexe ale actului medical: Laborator analize medicale SC Holistic DRL – total valoare – 52025 lei. CMI Pintea Silvia – 27193 lei, CMI Temistocle Lilica – 36649 lei, CMI Nicolin Maria – 16383 lei, Cabinet reflexoterapie Pop Maria – 12639 lei, CMI Cojocaru Ilie – 16569 lei, CMI Cojocaru Ilie – 16569 lei, CMI Tofeni Dumitru – 36935 lei, Magazie – Primărie – 12657 lei, CMI Ionescu Mirela – 15087 lei, CMI Raus Georgeta – 10451 lei, CMI Dascăl Ghe. Traian – 11545 lei, CMI Ianoviciu Iolanda – 23035 lei, CMI Ianul Vasile – 8952 lei, CMI Căilean Mirela – 8952 lei, Laborator tehnică dentară Săsărman Antoniu – 8952 lei, Laborator tehnică dentară Nistor Adriana – 24986 lei, Cabinet stomatologic SC Alex Dent SRL – 14301 lei şi Laborator tehnică dentară Stoian Cecilia – 8884 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5