Sebiș: Episcopul Benedict Bistrițeanul s-a rugat Sfântului Haralambie, protector în vreme de molimă, ocrotitor al animalelor și al culturilor agricole
În ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, miercuri, 10 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sebiș, județul Bistrița-Năsăud.
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al III-lea și este cunoscut ca făcător de minuni, apărător de boli pentru oameni și animale. În aşezările de munte, în ziua de prăznuire a sfântului, oamenii aduc la biserică făină şi sare pentru a fi binecuvântate. Apoi, acestea sunt date animalelor din gospodărie pentru a fi sănătoase tot anul. Un astfel de obicei se păstrează încă la poalele Munţilor Călimani, în satul Sebiş. Aici, an de an, Sfântul Haralambie este prăznuit cu evlavie, fiind considerat de credincioşi drept protector în vreme de molimă, precum și ocrotitor al animalelor și al culturilor agricole.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protosinghelul Chiril Zăgrean, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ciprian Frățilă, precum și alți preoți invitați.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a vorbit credincioşilor despre ce înseamnă să îți trăiești credința în vreme de prigoană, făcând referire la Sfântul Mucenic Haralambie. Totodată, Preasfinția Sa a amintit faptul că nici acum nu a încetat în lume persecuția creștinilor.
În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Florin-Emanuel Gordon. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Domnesti, din Protopopiatul Bistrița.
La finalul Sfintei Liturghii, conform tradiției locale, PS Benedict a binecuvântat prinoasele și a citit rugăciuni speciale pentru binecuvântarea țarinilor, a holdelor și a semințelor ce vor fi sădite anul acesta.
Localitatea Sebiș, formată doar din credincioși ortodocși, este una foarte vie și activă. Aici locuiesc aproximativ 300 de familii, iar numărul credincioșilor crește de la un an la altul, deoarece natalitatea este una foarte ridicată, a spus preotul paroh Ciprian Frățilă.
Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Sebiș: În portul popular, rugăciuni pentru Sfântul Haralambie, protector în vreme de molimă, ocrotitor al animalelor și al culturilor agricole. Bucate binecuvântate ca leac împotriva bolilor
- Sebiş: Părintele Ciprian Frăţilă, alături de credincişi, l-au sărbătorit pe Sfântul Haralambie, protectorul pământului şi al animalelor
- La Sebiş, Mitropolitul Andrei a hirotonit pe tinerii preoţi de la Nimigea de Sus şi Posmuş
- La Sebiş, ofrandă adusă de credincioşi Sfântului Haralambie, prin rugăciunile înălţate împreună cu părintele Ciprian Frăţilă, protopopul Alexandru Vidican şi un sobor de preoţi
- De Sfântul Haralambie, credincioşii din Sebiş au adus la biserică bucate pentru a fi binecuvântate şi date apoi animalelor ca leac pentru boli
Adaugă comentariu nou