Secretarul de stat Monica Săsărman, întâlnire de lucru la OCPI BN
Lun, 03/13/2023 - 10:46
Secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a participat, la finele săptămânii, la sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Bistriţa la o întrunire de lucru cu geodezii din județ și conducerea oficiului. Potrivit acesteia, temele abordate au vizat notarea posesiei în evidenţele de carte funciară, condițiile în care se realizează, sugestiile geodezilor privitoare la clarificarea unor aspecte ale Ordinului 600/2023, precum și cadrul legal de înscriere a construcțiilor în evidentele de carte funciară. De asemenea, a fost prezentat stadiul Programului Național de Cadastru în județul Bistrița-Năsăud.
"Un lucru este cert: procesul de notare a posesiei în evidențele de carte funciară trebuie să continue, reglementarea să fie clară și simplă, iar problemele comunității să se rezolve într-un termen optim. Toate aspectele semnalate sunt importante pentru dezvoltarea României și parte din ele se regăsesc deja și pe agenda deputatului Bogdan Ivan", a declarat secretarul de stat Monica Săsărman.
Citiţi şi:
- Ministrul Bogdan Ivan: Am simplificat procedura notării posesiei în evidențele de Carte Funciară. Modificări majore ale Legii cadastrului și publicității imobiliare
- Secretarul de stat Monica Săsărman (Ministerul Dezvoltării): Finanțarea Programului Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară ar putea fi asigurată, în continuare, din fonduri europene!
- Primăriile vor fi sprijinite de OCPI, pentru accesarea fondurilor din Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară
- Invitaţie la Conferinţa de constituire a filialei teritoriale Bistriţa-Nãsãud a Colegiului Geodezilor din România
- Măsuri pentru accelerarea lucrărilor de cadastru! Sunt reduse la jumătate termenele de afișare a planului parcelar

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 14:23
Modernizări de drumuri la Hășmașu Ciceului Vin, 12:28
Trei bărbați din Bistrița, Șanț şi Maieru, escortați de polițiști și încarcerați în penitenciar Vin, 11:25
Dr. Heidrun Adumitrăchioaiei, la Congresul European al Societăților Academice de Pediatrie Vin, 11:21
Capsule Vitacan Răceală și Gripă Vin, 10:54
Andrei Marga: Posibila cotitură Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aurel -
Joi, 11:55
Foarte mulți ,,Dorei și Ionei" în România. De aceea suntem unde suntem, muncim mult prea puțin,...
Dorel de Bistrita -
Joi, 09:48
Ca sa repare tot ceea ce ati stricat voi cu toata " gasca " Bolojan !
Ionel Fernic -
Joi, 09:12
După toate semnele, UE şi alţi binevoitori ai lui Soros vor să ne desfiinţeye ca naţie, să ne ia...
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou