Primăriile vor fi sprijinite de OCPI, pentru accesarea fondurilor din Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară
Prefectul Ovidiu Frenț şi Emil Mănăşturean, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud, au participat la Năsăud la o întâlnire de lucru cu primarii şi secretarii din 19 unităţi administrativ-teritoriale.
„Tema analizată a fost aplicarea în județ a Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, a HG 294/2015 și a Ordinului directorului general al ANCPI nr.819/2016 din 28 iulie 2016 privind aprobarea Procedurii şi a modalităţii de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale. Pentru facilitarea discuţiilor s-a ales varianta convocării primarilor din judeţ pe zone geografice. În cadrul întâlnirii s-au prezentat procedurile concrete de aplicare unitară actelor normative, alocare a sumelor și contractarea serviciilor topografice pentru perioada rămasă până la sfârșitul acestui an, existând în viitor premisele continuării programului în regim multianual”, se arată în informarea Instituţiei Prefectului.
Începând de săptămâna viitoare, vor fi organizate întâlniri punctuale cu fiecare UAT, pe baza programării făcute de OCPI, în vederea stabilirii detaliilor tehnice și a îndrumării de specialitate.
***
Luni, 1 august, a fost prima zi în care primăriile au putut depune cereri de finanțare pentru efectuarea lucrărilor de cadastrare, ale căror costuri vor fi decontate de stat. Cadastrarea imobilelor este un proiect complex, îndelung așteptat în special de agricultori. De cadastru, respectiv delimitarea exactă a proprietăților, depind atât acordarea subvențiilor către agricultori, cât și tranzacțiile cu terenuri. Lucrările de cadastrare ar urma să se încheie de abia în anul 2023, așadar peste 8 ani. Pentru fiecare primărie, care deservește între 100 și 2.250 de imobile, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va aloca maximum 132.519 de lei. Concret, suma pentru înscrierea în cartea funciară a fiecărui imobil, suportată de la stat, va fi de maximum 60 de lei. Pentru anul viitor, suma stabilită pentru fiecare primările este de 135.000 de lei. După ce Agenția de Cadastru aprobă alocarea sumelor, primăriile au termen de circa 45 de zile pentru a transmite cererea de finanțare către oficiile județene de cadastru. În limita sumelor disponibile, Oficiile Județene de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) vor semna contractele de finanțare cu primăriile. După semnarea contractului, atât OCPI cât și primăria beneficiară vor desemna o persoană responsabilă de derularea contractului. Responsabilul din partea primăriei va urmări derularea lucrărilor. Primăria va plăti firma care execută lucrările de cadastrare și va emite spre decontare un ordin de plată către ANCPI. Agenția va deconta costurile, conform procedurii.
Citiţi şi:
- Cadastrarea terenurilor. Primăriile au la dispoziție 45 de zile pentru accesarea fondurilor. Doar 22.000 hectare de teren agricol sunt cadastrate în Bistrița-Năsăud!
- ANCPI a prelungit contractele de finanțare încheiate în prima jumătate a anului 2022
- ANCPI a lansat, la Beclean, cea de-a cincea etapă de finanţare a lucrărilor de cadastru general
- 19 unități administrativ teritoriale informate asupra Programului Național de Cadastru și Carte Funciară
- OCPI: 42 de primării din Bistriţa-Năsăud au solicitat finanţare pentru lucrările de cadastru general, în cea de a cincea etapă
Adaugă comentariu nou