Şedinţa Consiliului Local Parva

Întrunit în şedinţa ordinară lunară, legislativul local al comunei Parva a dezbătut proiectele de hotărâre iniţiate de primarul Gheorghe Stelian. Este vorba despre proiectul pentru ajutorarea sinistraţilor din localitatea maramureşeană Poienile de Sub Munte; aprobarea studiului de fezabilitate şi indicatori tehnico-economici pentru electrificarea Văii Arşiţei şi, respectiv, Văii Paltinului şi a zonei denumită Sub Ponce; proiectul de hotărâre privind finanţarea construirii bazei sportive tip doi comuna Parva.

Referitor la primul proiect privind rectificarea de buget local pentru schimbarea destinaţiei fondurilor alocate sărbătoririi Zilelor comunei Parva, în scopul ajutorării sinistraţilor din localitatea Poienile de Sub Munte (MM), au votat “pentru” consilierii PSD şi PRM care au fost de acord cu renunţarea la ediţia din acest an a “Zilelor Parvei”, în timp ce consilierii din PNL şi PD-L au fost împotriva acestui act umanitar. Totuşi, proiectul a trecut, urmând ca 10.000 lei din bugetul local să fie trimişi sinistraţilor, sumă la care se mai adaugă şi acelea adunate de la salariaţii primăriei, ai şcolilor sau de la cetăţenii cu suflet nobil.

Proiectele de hotărâre privind studiul de fezabilitate şi indicatori tehnico-economici pentru reţeaua de electrificare, au fost depuse luni, 25 august la Consiliul Judeţean B-N pentru a fi incluse în programul de electrificare 2007-2009. Pentru fiecare dintre cele două proiecte, legislativul local a hotărât o cofinanţare de câte 10 la sută, astfel, pentru Valea Arşiţei – 650.000 lei în timp ce pentru Valea Paltinului şi Sub Ponce – 700.000 lei.

Primarul Gheorghe Stelian a plecat la Bucureşti pentru a depune luni dimineaţa, la prima oră, la Guvernul României, în baza unei programări prealabile, proiectul privind construirea bazei sportive tip doi, localitatea Parva. Primarul Stelian este încrezător în reuşita demersului fiind convins că va lăsa urmaşilor o bază sportivă care să fie conformă cu cerinţele europene. Amplasamentul este poziţionat pe actuala bază sportivă de la Şcoala “Vasile Scurtu” şi va avea vestiare, tribună, nocturnă, parcări, împrejmuire, încălzire şi apă caldă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5