Centrul civic de la Parva, amenajat cu fonduri europene! Şase poduri peste Rebra, modernizate
Reţeaua rutieră din Parva, include pe lângă tronsonul de 7 km al DJ 172 B, nu mai puţin de 142 de kilometri de străzi, drumuri forestiere şi agricole. Din total, sunt modernizaţi 22 de kilometri. Administraţia locală a căutat diverse surse de finanţare a acestor proiecte, atât din fonduri europene, cât şi guvernamentale sau de la bugetul local.
Prin PNDL, cu finanţare din fonduri guvernamentale, la Rebra sunt îm implementare două proiecte, care se voe recepţiona în acest an.
Este vorba despre modernizarea Centrului Civic, o investiţie de 1, 148 milioane lei, din care 1 milion de lei de la bugetul de stat şi 148.931,95 lei (cu TVA) de la bugetul local.
Este vorba despre consolidarea acostamentului, care a prevăzut o suprafaţă de asfalt de 2990 mp, borduri, suprafeţe betonate pe 326 mp, rigolă carosabilă monolită cu grătar metalic (24m), podeţ din ţeavă corugată pe o lungime de 9 m. De asemenea, a fost realizată canalizarea pluvială, cu lungimea totală a colectorului principal fiind de 1231 m, cu 8 cămine de vizitare şi 35 de guri de scurgere.
Tot prin fonduri guvernamentale, au fost modernizate 6 poduri peste râul Rebra, proiectul fiind încă în derulare, chiar dacă obiectivele sunt funcţionale. Valoarea totală a investiţiei este de 4.557.600,54 lei cu TVA, din care 3.996.972 lei cu TVA, de la Guvern, şi 560.628,54 lei cu TVA, de la bugetul local. Cele 6 poduri rutiere sunt situate în intravilanul localităţii, respectiv Pod la Cazan, Pod la Moară, Pod la Bârlogel, Pod în Corn, Podul Subvâlcea, Pod la Dosul Sapotului.
Şi sistemul de iluminat public a fost modernizat, prin montarea a 500 de aparate de iluminat din care 100 aparate de LED 36 W şi 400 aparate LED 18W. E o investiţie de 364.526,75 lei, care ca conduce la reducerea consumului de energie, implicit reducerea costurilor de energie electrică şi creşterea eficienţei energetice din punct de vedere luminotehnic.
***
Prin PNDR) 2014-2020, în execuţie este proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere forestiere, finanţat prin Submăsura 4.3. Valoarea totală a proiectului este de 9.125.649,35 lei, A fost demarată procedura de achiziţie pentru execuţia lucrărilor de modernizare a drumului forestier Varniţa, în lungime de 7,2 km, şi a drumului forestier Smiti Prelungire, din Coşna (Suceava), în lungime de 0,7 km.
Finalizat de ceva vreme este proiectul finanţat din fonduri europene prin care fost modernizat drumul de exploataţie forestieră Rebra Axial pe o lungime de 6468 m.
Alte două proiecte sunt în aşteptare, fiind declarate eligibile, dar fără finanţare. Există şanse să fie derulate în exerciţiul financiar european următor. Este vorba despre „Modernizare drumuri de interes local în comuna Parva”, depus pe Submăsura 7.2, cu o valoarea totală a proiectului de aproximativ un milion de euro. Prin proiect s-a dorit modernizarea 8 străzi, cu covor asfaltic, pe o lungime de 4.560,71 m, respectiv Pe Dealul Tisei, Valea De La Varniţă, De La Varniţă, După Moară, De Sub Ponce, Sub Arşiţă, Cimitirului, Arşiţei
Un alt proiect eligibil, dar deocamdată fără finanţare, vizează drumurile agricole Poieni, Preluca, Locurele, pe o lungime de 7,1 km, pe care ar urma să fie turnat un covor asfaltic
Valea Brădăţelului, strada Podirei, strada Valea Vinului, strada Valea Paltinului, podul din beton pentru acces spre Poclaz sunt alte investiţii făcute de Primăria Parva.
Citiţi şi:
- Investiţii de peste 11 milioane lei, derulate la Parva: parc, centru turistic, străzi, reţea de apă
- Primarul Ioan Bob: Capela de la Blăjenii de Sus va fi finalizată în maximum o lună! Amenajări de parcări, trotuare din bugetul local!
- Se lucrează la cel de-al patrulea pod
- Primarul Ioan Bob: Asfaltarea străzilor, extinderea reţelei de gaze naturale, iluminatul public, construirea a două capele, priorităţi la Şintereag
- Proiecte de aproximativ 70 milioane lei, la Parva. Ioan Strugari: Prin proiectele derulate, am vrut să răspund aşteptărilor comunităţii
Adaugă comentariu nou