Sediul nou al Primăriei beclenare, în finisaj

Obiectiv de anvergură al administraţiei publice locale beclenare, cuprins şi în Strategia locală de dezvoltare pentru perioada 2014 - 2020, noua clădire a Primăriei Beclean se află în fazele finale de execuţie.
Investiţia, cu susţinere financiară de la bugetul local al oraşului, a fost ridicată pe amplasamentul fostei popicării, lucrările de construcţie fiind demarate în toamna anului trecut, odată cu degajarea terenului, săparea şi turnarea fundaţiei noii clădiri.
În prezent construcţia este finalizată şi se lucrează la amenajările interioare şi exterioare ale imobilului. Se desfăşoară lucrările de instalaţii sanitare, electrice şi reţeaua de încălzire a clădirii. De asemenea, în paralel se lucrează la zugrăvelile interioare, la montajul gresiei şi faianţei, astfel încât noul sediu al primăriei oraşului Beclean să fie gata de recepţia finală cât mai repede posibil.
Astfel, alături de sediul finanţelor publice şi de noul sediu al Judecătoriei, aflate în vecinătatea imediată, noua clădire a primăriei din Beclean va constitui unul dintre punctele principale în jurul cărora va fi amenajat noul centru civic modernizat al oraşului, investiţie de amploare, care va schimba total faţa localităţii, transformând-o într-un cochet şi atractiv oraş turistic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5