Şefia TDL, preluată de Bogdan Rusu

Consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean, Bogdan Rusu, este, de mai bine de o săptămână, preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene de Tineret a PD-L. Rusu a fost promovat ca urmare a demisiei consilierului municipal Gabriel Cordovan, aflat “în imposibilitate de a se ocupa de organizaţie din cauza serviciului”.

Bogdan Rusu a precizat, la prima întâlnire cu presa în noua sa calitate, că este conştient de munca pe care va trebui să o depună în perioada următoare pentru a se lupta cu organizaţiile similare ale celorlalte partide de la nivel judeţean. “Mă onorează poziţia pe care mă aflu de săptămâna trecută. Este o poziţie care mă obligă la foarte multă muncă, la foarte multă perseverenţă şi sunt foarte conştinet că organizaţiile judeţene de tineret ale celorlalte partide sunt organizaţii puternice, bine structurate, şi rivalii mei pe viitor vor fi oameni cu care voi avea mult de muncă”, a declarat Rusu.

Bogdan Rusu, de loc din Beclean, are 28 ani şi de profesie este informatician, iar în prezent deţine funcţia de consilier personal al lui Liviu Rusu. Pe plan politic, este secretar general adjunct al PDL la nivel judeţean, adică deţine a cincea poziţie în partid.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5