Senatorul Dorin Dobra propune scutiri de taxe și celeritate pentru cetățenii din diaspora

Românii din diaspora vor beneficia de regim de urgență și scutiri de taxe la depunerea cererilor pentru documentele solicitate autorităților publice. Conform inițiativei legislative pe care am depus-o marți, 26 aprilie, cetățenii romani din diaspora vor putea solicita pe parcursul întregii luni august prelucrarea solicitării lor în regim de urgență fără taxele aferente. 


             Astfel, cererile pentru emiterea sau eliberarea unor documente depuse de aceștia, în perioada 1-31 august, se soluționează într-un termen de maxim cinci zile lucrătoare. PNL consideră că aparatul administrativ din România trebuie sa abordeze cu celeritate solicitările cetățenilor români cu domiciliul sau reședință în străinătate, deoarece acești cetățeni beneficiază de mai puțin timp decât solicitanții uzuali.


              Plecând de la premisa că luna august este cea în care majoritatea românilor din diaspora se întorc acasă, și pentru a-și rezolva unele probleme administrative, oferim Guvernului posibilitatea ca, prin prezenta inițiativă, să ia măsuri pentru suplimentarea de ghișee sau înființarea unora special dedicate acestor cetățeni.


              Ne gândim azi la aproape cinci milioane de români ce lucrează în străinătate, dar susțin economia românească prin remiterile financiare și impozitele plătite statului român la achiziția de bunuri și proprietăți.


              PNL demonstrează și prin această inițiativă preocuparea continuă pentru o categorie importantă de cetățeni români, cei din diaspora, fără contribuția cărora activitatea economică a României ‎ar fi mult diminuată. 


         Ne dorim ca demersul de azi sa fie doar un prim pas pentru elaborarea unei legislații care să susțină și încurajeze implicarea și revenirea acestor cetățeni în țara mamă.

 

Viceliderul grupului senatorilor PNL,

Dorin-Mircea Dobra

Comentarii

29/04/16 11:44
Cetatean din Bi...

Domnilor, NU TREBUIE SCUTIT DE TAXE SI IMPOZITE, ABSOLUT NIMENI ! Cine vreti sa asigure veniturile publice si pe ce bani ? NU... SA NU FIE SCUTIT ABSOLUT NIMENI , ci sa le fie calculate aceasta obligatie, functie de anumite "facilitati" dar in nici un caz... "SCUTIRI " ... ori "iartari de datorie " ! "UN LEU " daca trebuie... apoi "ala " sa fie dat "Cezarului " ... fara absolut nici o scutire , din partea nimanui !
Cine n-are venituri deloc, sa fie obligat sa munceasca in folosul comunitatii... pentru acest "leu" si cu asta "basta" !!! Ganditi-va ca in Romania, din 24 de milioane de locuitori, in medie sa fie cate 4 pe fiecare familie ( tata,mama,copii si bunici ), sunt circa 6-7 milioane de familii. Din acestea, forta fizica efectiva pentru munca si plusvaloare nu sunt decat circa vre-o 4 milioane, din care 30% sunt neproductivi ( adica pensionari si functionari ai aparatului de stat... sau "betegi si nimu.rugi" ) si raman acolo vre-o 3 milioane care fac plusvaloare sociala si aduc bani ... Pai, daca si din acestia mai facem "scutiri "... o sa "crapam" dr.acului... ca statul efectiv o sa intre in incapacitate de plata .

09/05/16 09:50
Cititor

Ce ar fi sa le platim noi toate cheltuielile diasporei si pe ei sa-i scutim de toate obligatiile fata de Romania ? Fi serios domnule !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5