Senatorul Ovidiu Florean: Astăzi începe procesul de vaccinare în rândul cadrelor didactice!
Mie, 02/24/2021 - 09:03
În perioada 24 februarie - 10 martie, personalul care își desfășoară activitatea în sistemul de învățământ se va putea vaccina cu serurile AstraZeneca (pentru persoanele de până în 55 de ani) și Pfizer (recomandat și persoanelor cu vârste de peste 56 de ani).
Programarea pentru vaccinare se va realiza prin intermediul unităților de învățământ. Solicitările personalului vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene și cel al Municipiului București, care vor transmite mai departe, către Direcția de Sănătate Publică (DSP), listele nominale cu persoanele eligibile din cele două categorii de vârstă menționate mai sus.
La nivelul CNCAV, a fost elaborată Instrucțiunea privind vaccinarea personalului din învățământ și creșe și a fost transmisă fiecărui județ în parte, DSP-urilor și Ministerului Educației.
Citiţi şi:
- Din 15 februarie, vor fi deschise două noi centre de vaccinare, la Bistriţa şi Beclean! Vezi cine se poate înscrie!
- Aproximativ 400 de angajaţi ai DSP-urilor din ţară vor fi disponibilizaţi
- Prefectul Stelian Dolha: Se redeschid școlile! Mult succes tuturor elevilor și multă sănătate atât lor, cât și cadrelor didactice!
- Eugen Nicolăescu: Doar 3-5% din anagajaţii direcţiilor de sănătate ar putea intra în şomaj
- Primăria Bistriţa vrea ca Centrul de Vaccinare să treacă la Pfizer, în paralel cu rapelul AstraZeneca

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 20:07
Andrei Marga: Unde-i justiție? Sâm, 19:54
David Dorian-Cartea de peste o sută de ani Sâm, 14:05
Scandal lângă un bloc din Bistrița Vin, 15:14
BISTRIȚA FOLK la borna XXIV Cultura
Am avut bucuria și privilegiul de a lua parte la un eveniment cultural și spiritual de o înaltă...
Comentarii
kosta vianu -
Vin, 18:46
As vrea sa stiu daca pot trimite catre cenaclu proze personale ca sa obtin un fel de confirmare a...
Capul de zimbru -
Vin, 18:31
Sătui de grindeni, ivani și dânci,
Zimbrii ies din codrii cei adânci,
Pe Ilve, în margini de...
DORU PINTEA -
Vin, 13:40
Plecarea domnului profesor din această lume, îmi lasă o imensă amărăciune în suflet. Mi-a fost...
Alin Enache -
Joi, 20:17
Avand in vedere vechimea articolului, as vrea sa updatez un pic si sa spun ca mai nou partea de...
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa ceva nu se poate să-mi bag picioarele
Aniversări
În zi aniversară, preacucernice părinte IACOB MARGA, preot paroh la Viişoara, vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii noastre, spre...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Daniel Ionel Olari, preot paroh la Bața.
Gânduri de bine și cordiale urări transmitem doamnei profesor Dănuța Suciu, directorul Școlii Gimnaziale "Petru Rareș" Ciceu Mihăiești.























Adaugă comentariu nou